Bucureşti, 11 octombrie 2016 - Grupul de lucru privind asigurările obligatorii de locuințe, constituit la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a elaborat mai multe propuneri, pe termen scurt, mediu şi lung care vizează, în principal, creșterea gradului de cuprindere în asigurări și identificarea de soluții privind completarea eficientă a asigurărilor obligatorii de locuințe cu cele facultative. Acestea au fost discutate în cadrul şedinţei Consiliului ASF din data de 5 octombrie 2016.
Grupul de lucru a fost constituit în luna ianuarie a acestui an, alături de alte șapte grupuri, în cadrul proiectului ASF de conlucrare cu toţi actorii implicaţi în dezvoltarea piețelor financiare non-bancare.
Principalele propuneri ale membrilor grupului de lucru s-au referit la modificarea legislaţiei primare şi secundare în domeniu, în vederea îmbunătățirii și corectării unor deficiențe ale cadrului legal actual.
Printre cele mai importante schimbări propuse, în ceea ce priveşte Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale, se numără:
Pentru modificarea legislaţiei secundare, grupul de lucru a făcut propuneri care au avut ca rezultat final corecții şi îmbunătățiri ale conținutului Normei nr. 7/2013, implementate prin Norma nr. 35/2016. Printre cele mai importante se află:
Clarificarea noțiunii de contractant al asigurării și alinierii definiției/noțiunii în sensul prevederilor din Codul Civil și legislația generală în domeniul asigurărilor;
Introducerea posibilității de emitere electronică a polițelor PAD;
Introducerea reîntregirii automate a sumei asigurate după fiecare daună, prin plata unei prime suplimentare ce se calculează proporţional cu despăgubirea primită şi perioada rămasă de asigurare. Acest mecanism conferă un nivel sporit de protecție cetățenilor prin menținerea constantă a nivelului de asigurare la 10.000/20.000 euro după un eveniment cu daună parțială;
Clarificarea unor prevederi referitoare la obligativitatea reînnoirii poliței PAD la fiecare aniversare a unei polițe facultative multianuale;
Simplificarea formatului și a modului de încheiere a poliței PAD, în sensul eliminării obligativității existenței semnăturii asiguratului pe poliță (se menține obligativitatea semnăturii asiguratorului).
Grupul de lucru privind asigurările obligatorii de locuințe are în componenţă reprezentanţi ai ASF, UNSAR, PAID, UNSICAR, Ministerului Finanțelor Publice și ai patronatelor din sectorul bancar.
Măsurile propuse de grupul de lucru privind asigurările obligatorii de locuinţe pot fi consultate AICI.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.