Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliul ASF, a demisionat din funcție

1.    Autoritatea de Supraveghere Financiară a luat act de demisia domnului Marian Mîrzac, membru neexecutiv în Consiliului ASF. Demisia domnului Marian Mîrzac a fost transmisă astăzi, 12 februarie 2014, la sediul Autorității de Supraveghere Financiară prin intermediul avocatului său. Potrivit legii, Parlamentul României este cel care trebuie să valideze un nou membru neexecutiv al Consiliului ASF. Vacantarea poziției deținută de Marian Mîrzac până la numirea unui nou membru nu împiedică în vreun fel procesul decizional al Autorității de Supraveghere Financiară.
 
2.    Autoritatea de Supraveghere Financiară dorește să reamintescă industriei financiare non-bancare că a sesizat Parlamentul României, încă din data de 30 ianuarie 2014, cu privire la situația domnului Marian Mîrzac. Tot atunci, ASF a decis începerea cercetării prealabile a angajaților pentru care Autoritatea are confirmarea oficială a calității de învinuit din partea DNA, în dosarul CARPATICA ASIG S.A., în vederea luării măsurilor legale în acest sens.
 
12 februarie 2014

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.