Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 13 noiembrie 2024 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

 

A)  Reglementare

Norma pentru aplicarea Ghidului Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe privind denumirile fondurilor care folosesc termeni MSG sau legați de durabilitate (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul de Normă pentru aplicarea prevederilor Ghidului cu privire la aplicarea testului capitalului la nivel de grup pentru grupurile de firme de investiții în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (UE) 2019/2033 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Proiectul de Normă pentru aplicarea prevederilor Ghidului privind analiza comparativă a practicilor în materie de diversitate, inclusiv a politicilor privind diversitatea și a diferenței de remunerare între femei și bărbați, în temeiul Directivei 2013/36/UE și al Directivei (UE) 2019/2034 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Norma pentru modificarea și completarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2007 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

 

B)  Autorizare

Aprobarea solicitării Societății de administrare a investițiilor Muntenia Invest S.A. de autorizare și înscriere în Registrul public al ASF în calitate de A.F.I.A.;

Aprobarea solicitării Societății de administrare a investițiilor Muntenia Invest S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în Actul constitutiv al Longshield Investment Group S.A.;

Avizarea modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life, administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.