București, 7 noiembrie 2024 - În luna octombrie a anului 2024, instanțele de judecată au pronunțat soluții favorabile ASF în următoarele dosare relevante:
Prin Hotărârea nr. 4204/2.10.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
Soluția pe scurt:
„Admite excepţia tardivităţii recursului. Anulează recursul declarat de reclamanta Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. prin lichidator judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 282 din data de 16 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.”
Obiect: recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 282/16.02.2022, prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea acesteia, ca neîntemeiată.
Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect anularea Deciziei ASF nr. 184/09.02.2021, prin care recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500.000 lei, respectiv anularea Deciziei Președintelui ASF nr. 755/30.06.2020 privind efectuarea controlului periodic la recurenta-reclamantă.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
Prin Hotărârea nr. 1487/3.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta Manole Cristina Alina, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al societății Navexim S.A., la data sancționării.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea petentei Cristina-Alina Manole formulată în contradictoriu cu intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”
Obiect: contestația formulată de reclamantă împotriva:
(i) Deciziei nr. 385/29.03.2022, prin care reclamanta a fost sancționată, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al societății Navexim S.A., cu amendă în cuantum de 20.100 lei, pentru nerespectarea cerințelor de raportare prevăzute de art. 122, respectiv 124 din Legea nr. 24/2017, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv,
(ii) Deciziei ASF nr. 604/18.05.2022, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă.
Prin contestația formulată, reclamanta a solicitat exclusiv înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului sau cu amendă în cuantumul minim prevăzut de lege.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000437467&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 1611/11.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta societatea ICSH S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC ICSH SA în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”
Obiect: acțiunea prin care reclamanta a solicitat instanței:
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433137&id_inst=2
Prin Încheierea de ședință din data de 7.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție intermediară favorabilă ASF, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție. Acordă termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 07.02.2025, 10:30, pentru când se vor cita părțile prin BPI.
Cu cale de atac odată cu fondul. (...)”
Obiect: acțiunea prin care CITR Filiala București S.A., în calitate de lichidator judiciar al Euroins, a solicitat Tribunalului București anularea Contractului de reasigurare încheiat între Euroins și EIG AD.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta EIG AD a înțeles să cheme în garanție ASF, solicitând despăgubiri estimate, prin cerere, la 1 milion Euro.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001086629&id_inst=3
Prin Încheierea din data de 9.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta ICESA S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea de suspendare a Deciziei nr. 750/26.07.2024, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare (...).”
Obiect: acțiunea privind anularea și suspendarea Deciziei ASF nr. 750/26.07.2024, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 78.400 lei pentru neefectuarea ofertei publice obligatorii la UCM Reșița S.A.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000438916&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 1618/10.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta Adriana Monica Ivan, în calitate de înlocuitor al administratorului de risc în cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.
Soluția pe scurt:
„Ia act de renunțarea la cererea de chemare în judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”
Obiect: acțiunea prin care reclamanta a solicitat instanței de judecată, printre altele, în principal, anularea, în totalitate, a Deciziei ASF nr. 188/21.02.2024 de sancționare a reclamantei, în calitate de înlocuitor al administratorului de risc în cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A., cu amendă în valoare de 3.000 lei și a tuturor actelor și măsurilor dispuse în temeiul acesteia, respectiv cea a sancționării cu amendă, precum și măsura publicării deciziei de sancționare pe site-ul ASF.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433571&id_inst=2
Prin Încheierea din data de 4.10.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF în contradictoriu cu apelanta-reclamantă Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge excepția de nelegalitate a Deciziei A.S.F. nr. 262/17.03.2023 ca inadmisibilă. Respinge apărările intimatei A.S.F. cu privire la inadmisibilitatea altor probe (şi în special, a probei cu expertiză) în apel, în afară de înscrisuri şi la decăderea apelantei din proba cu interogatoriul intimatei A.S.F., ca neîntemeiate. Încuviințează apelantei și intimatei A.S.F. proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei. Respinge celelalte probe solicitate de apelantă ca nefiind concludente sau utile pentru soluţionarea cauzei. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (3) teza fin. din Legea nr. 85/2014, precum şi cererea de suspendare a judecăţii apelului în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 Cod pr.civ. până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate. Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca neîntemeiată.
Cu recurs pentru soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în termen de 48 de ore de la pronunţare.”
Obiect: apelul formulat de Societatea de Asigurare-Reasigurare Euroins S.A. împotriva Hotărârii nr. 2920/9.06.2023, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. 8813/3/2023, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins S.A.
Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect cererea ASF și a altor creditori de deschidere a procedurii falimentului Societății de Asigurare-Reasigurare Euroins S.A.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001077109&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 1665/17.10.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamantul Meștereagă Cristian, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții în cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.
Soluția pe scurt:
„Constată că reclamantul a renunțat la judecată.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare (...)”.
Obiect: contestația formulată de reclamant, prin care acesta a solicitat instanței, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 190/21.02.2024, prin care reclamantul, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții în cadrul S.S.I.F. BRK Financial Group S.A., a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5.500 lei, precum și anularea tuturor actelor și măsurilor dispuse în temeiul acesteia, și a măsurii publicării Deciziei de sancționare pe site-ul ASF.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000433570&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 1642/15.10.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea, ca neîntemeiată.
Cu recurs, în 15 zile de la comunicare (...)”.
Obiect: rejudecarea, după casare, a cererii de anulare a Deciziei ASF nr. 199/2020, prin care s-a dispus sancționarea societății Euroins cu amendă în cuantum de 500.000 lei, fiind stabilită și obligația ca, în termen de 45 de zile de la primirea deciziei, să fie transmis ASF un plan de măsuri în vederea remedierii aspectelor constatate în urma controlului periodic.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000424959&id_inst=2
Prin Hotărârea nr. 1728/31.10.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF în contradictoriu cu reclamanta Transilvania Investments Alliance S.A.
Soluția pe scurt:
„Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.(...)”
Obiect: cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta solicită instanței, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 1060 /9.10.2023, prin care reclamanta a fost sancționată cu avertisment, ca fiind nelegală și netemeinică.
Soluția instanței poate fi consultată la adresa:
https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000428760&id_inst=2
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.