Comunicat de presă: Consiliul ASF a aprobat proiectul de act normativ care vizează modificarea și completarea legislației pieței de capital

București, 28 februarie 2024 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de act normativ care vizează modificarea și completarea legislației pieței de capital, dar și stabilirea unor măsuri de prevenire a publicității și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară.

Proiectul de act normativ se circumscrie strategiei ASF de actualizare și de îmbunătățire continuă a legislației pieței de capital și de aliniere a acesteia la legislația europeană. Totodată, propunerile aprobate de către Consiliul ASF vizează, pe de-o parte, dezvoltarea pieței de capital și îmbunătățirea protecției investitorilor, dar și întărirea rolului Autorității.

Acest demers legislativ este menit să contribuie la îndeplinirea obiectivelor generale și specifice incluse în cadrul „Strategiei ASF pentru dezvoltarea pieței de capital 2023-2026”.

Printre cele mai importante modificări și completări ale legislației care guvernează piața de capital se numără:

  • introducerea posibilității finanțării întreprinderilor mici și mijlocii de către categoriile de clienți profesionali menționați în Legea nr. 126/2018 (e.g. entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de ASF) cu efecte pozitive asupra sprijinirii dezvoltării IMM-urilor, inclusiv prin posibilitatea accesării de fonduri europene nerambursabile;
  • instituirea unor măsuri menite să debirocratizeze/simplifice cadrul legal aplicabil în domeniul autorizării, organizării și funcționării administratorilor de organisme de plasament colectiv;
  • introducerea posibilității aprobării de către ASF a unui prospect în cazul în care o autoritate a administrației publice locale intenționează să realizeze o ofertă publică de titluri de datorie sau intenționează să admită titlurile de datorie pe o piață reglementată cu efecte pozitive asupra dezvoltării pieței autohtone de obligațiuni, prin lărgirea bazei de investitori în astfel de instrumente și creșterea transparenței emisiunilor de obligațiuni;
  • reglementarea posibilității ca Societățile de Servicii de Investiții Financiare (S.S.I.F.) să fie promovate fără titlu profesional și prin alte persoane decât personalul S.S.I.F. și agenții delegați, în cadrul unor campanii dedicate și cu respectarea anumitor condiții;
  • combaterea publicității înșelătoare și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul ASF prin restricționarea accesului de pe teritoriul României către website-urile acestor entităţi neautorizate, care promovează servicii de investiții înșelătoare.

Pe parcursul etapelor necesare elaborării proiectului de act normativ, la nivelul ASF au fost organizate consultări ample atât cu asociațiile profesionale/de profil reprezentative, cât și cu reprezentanți ai infrastructurii pieței de capital, pentru a fi analizate și agreate propunerile ce fac obiectul proiectului de act normativ, astfel încât măsurile ce vor fi adoptate să contribuie la o bună funcționare a pieței de capital.

Modificările aduse legislației ce fac obiectul proiectului de act normativ urmează să fie transmise Ministerului Finanțelor. Proiectul va fi supus consultării publice, urmând a parcurge toate celelalte etape ale procesului legislativ.

Principalele modificări ale legislației care guvernează piața de capital, vizate de proiectul de act normativ, pot fi consultate aici.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.