Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară

Bucureşti, 12 aprilie 2023 - În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

      A. Reglementare

Instrucțiunea pentru modificarea și completarea Instrucțiunii A.S.F. nr. 1/2016 privind întocmirea și depunerea situației financiare anuale și a raportării anuale de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare, precum și de către Fondul de Compensare a Investitorilor (instrucțiunea va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul de Regulament privind neaplicarea temporară a cotei pentru exercitarea supravegherii și controlului activității de asigurări obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

      B. Autorizare

Aprobarea domnului Petru Rareș pentru un nou mandat în funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Administrație la societatea Garanta Asigurări S.A.;

Aprobarea doamnei Elena Petculescu pentru un nou mandat în calitate de membru al Consiliului de Administrație la societatea Garanta Asigurări S.A.;

Aprobarea doamnei Ioana-Bogdana Loșonți-Boncea în funcția de Director general adjunct la societatea Eurolife FFH Asigurări Generale S.A., ca urmare a alinierii societății la prevederile art. II din Regulamentul A.S.F. nr. 20/2021 pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 1/2019;

Aprobarea doamnei Carmen Loredana Bobu în funcția de membru al Consiliului de Administrație al societății Transilvania Broker de Asigurare S.A.;

Aprobarea cererii Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (F.G.D.S.P.P.) de avizare a numirii de către Consiliul de Administrație al F.G.D.S.P.P., prin Decizia nr. 5/2023, a domnului Mircea Oancea, în calitate de Director general al F.G.D.S.P.P.;

Aprobarea cererii de autorizare a domnului Dragoș Gheorghe în calitate de membru al Directoratului BCR Pensii Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea nivelului procentual utilizat de Fondul de Compensare a Investitorilor pentru calculul contribuțiilor anuale ale participanților pentru anul 2023;

Aprobarea solicitării S.A.I. Certinvest S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în documentele Fondului deschis de investiții Certinvest Dinamic;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Contractului de administrare pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life, administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life, administrat de Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;

Aprobarea calculului contribuțiilor anuale datorate de către administratorii fondurilor de pensii private Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (F.G.D.S.P.P.) pentru anul 2023, avizat de către Consiliul de administrație al F.G.D.S.P.P. prin Decizia nr. 8/2023.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.