RAPORTARE EXTERNĂ
în condițiile aplicării Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public
A. CADRUL GENERAL
În contextul cadrului general guvernat de prevederile normative în vigoare privind protecția avertizorilor în interes public (whistleblowers), o persoană fizică ce deține informații, obținute într-un context profesional, referitoare la o încălcare, care s-a produs sau care este susceptibilă să se producă, a legislației care intră în aria de competență a Autorității de Supraveghere Financiară, și care alege, potrivit legii, canalul extern de raportare, se poate adresa A.S.F. prin utilizarea mijloacelor de raportare mai jos menționate.
A.S.F., prin salariații desemnați, examinează și soluționează raportările externe care vizează doar aria sa de competență. În situația în care raportarea vizează încălcări ale legii care exced competențelor autorității, aceasta va fi redirecționată pentru o soluționare competentă.
Excepții:
Pentru a beneficia de măsurile de protecție, avertizorul în interes public trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie una dintre persoanele care efectuează raportări potrivit prevederilor legale și care a obținut informații referitoare la încălcări ale legii într-un context profesional;
b) să fi avut motive întemeiate să creadă că informațiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării;
c) să fi efectuat o raportare internă, o raportare externă sau o divulgare publică.
Gestionarea tuturor raportărilor se realizează cu păstrarea confidențialității asupra identității avertizorului în interes public și a informațiilor care ar permite identificarea directă sau indirectă a acestuia, cu excepția situației în care avertizorul își exprimă consimțământul expres în vederea divulgării acestor informații.
B. CANALE EXTERNE DE RAPORTARE
|
Adresa de e-mail dedicată: avertizareininterespublic@asfromania.ro Acest canal reprezintă una din modalitățile cele mai securizate pentru primirea raportărilor privind încălcări ale legii și este gestionat doar de către salariații desemnați, în condițiile și în conformitate cu prevederile legale privind protecția avertizorilor în interes public |
|
Adresa de transmitere a documentelor: Splaiul Independenței nr. 15, cod poștal 050092, Sector 5, București. Destinatar: Autoritatea de Supraveghere Financiară. Condiție obligatorie: plicul va fi sigilat, marcat „CONFIDENTIAL”, cu mențiunea: „Raportare conform prevederilor Legii nr. 361/2022, privind protecția avertizorilor în interes public”. Datele de identificare a avertizorului NU vor fi trecute pe plic (acestea fiind menționate în cuprinsul documentului). |
|
Stabilirea unei întâlniri cu salariatul desemnat de luni până joi, între orele 10.00 – 14.00 și vineri între orele 10.00 – 12.00. În situația în care se dorește efectuarea raportării în prezența salariatului desemnat, avertizorul are posibilitatea de a solicita o întâlnire cu acesta utilizând următoarele canale de comunicare: Solicitarea trebuie să conțină un minim de date de contact (nume și prenume, adresa de e-mail, număr de telefon) necesare salariaților desemnați pentru organizarea unei întâlniri la sediul A.S.F. Aspectele comunicate salariatului desemnat vor fi înregistrate audio doar cu acordul expres al avertizorului. În situația în care nu este exprimat acordul pentru înregistrarea audio, aspectele prezentate vor fi consemnate de către salariatul desemnat într-un Proces-verbal, sub rezerva exprimării consimțământului cu semnătura ambelor părți. În lipsa consimțământului, solicitarea va fi formulată în scris, pe suport de hârtie sau în format electronic la adresa de e-mail dedicată. |
C. CE TREBUIE SĂ CONȚINĂ RAPORTAREA
Raportarea trebuie să cuprindă, cel puțin, următoarele date:
Prin excepție, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii.
D. COMUNICĂRI
În termen de cel mult 7 zile calendaristice de la înregistrarea raportării, salariatul desemnat va transmite confirmarea de primire.
În cazul în care sunt necesare clarificări suplimentare privind situația sesizată, salariatul desemnat transmite solicitarea prin intermediul aceluiași canal de comunicare (dacă în cuprinsul raportării nu a fost indicat un alt canal de comunicare).
Salariatul desemnat informează avertizorul cu privire la acțiunile subsecvente, în termen de cel mult 3 luni de la data confirmării de primire sau dacă nu a fost confirmată primirea raportării la expirarea termenului de 7 zile calendaristice de la înregistrarea raportării, precum și ulterior, ori de câte ori sunt înregistrate evoluții în desfășurarea acțiunilor subsecvente cu excepția situațiilor în care poate fi periclitată desfășurarea acestora.
E. CLASAREA RAPORTĂRII
În situația în care raportarea este transmisă anonim sau nu conține suficiente informații care să permită analizarea și soluționarea acesteia și nu s-a dat curs solicitării de completare a acesteia în termen de 15 zile, aceasta se clasează fiind comunicată soluția de clasare și temeiul legal în baza căruia s-a efectuat clasarea.
Raportarea se clasează și în situația în care, în urma analizei preliminare efectuate, se constată că aceasta nu se încadrează în domeniul de aplicabilitate a prevederilor legale privind protecția avertizorilor în interes public sau în situația în care se constată faptul că persoana care a efectuat raportarea nu are calitatea de avertizor în interes public.
În cazul primirii mai multor raportări cu același obiect, acestea sunt conexate și salariatul desemnat transmite o singură informare.