Informare de presă: Decizii de sancționare adoptate de Consiliul A.S.F. în luna martie 2022

 

București, 7 aprilie 2022 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna martie a anului 2022, mai multe decizii de sancționare a unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.

                                                                                                  

PIAȚA DE CAPITAL

Electroargeș S.A. - Sancționarea domnului Constantin Ștefan, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Electroargeș S.A., cu amendă în cuantum de 16.400 lei, pentru nerespectarea obligației de informare corespunzătoare a investitorilor cu privire la situațiile financiare ale societății aferente exercițiului 2020.

Comvex S.A. - Sancționarea domnului Viorel Panait, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație/Director general al societății Comvex S.A., cu amendă în cuantum de 3.800 lei, pentru nerespectarea obligației de informare corespunzătoare a investitorilor cu privire la modificările intervenite în structura de conducere/administrare a societății.

Prebet S.A. - Sancționarea domnului Francisc Mathe, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Prebet Aiud S.A., cu amendă în cuantum de 11.100 lei, pentru nerespectarea obligației de informare corespunzătoare a investitorilor cu privire la situațiile financiare ale societății aferente exercițiului 2020.

International Caviar Corporation S.A. - Sancționarea societății cu amendă în cuantum de 21.200 lei, pentru nerespectarea obligației de raportare periodică, respectiv pentru faptul ca nu a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare aferente exercițiului 2020.

Mecanica 94 S.A. - Sancționarea domnului Alexandru Miulescu, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mecanica 94 S.A., cu amendă în cuantum de 20.100 lei pentru nerespectarea obligației de raportare periodică, respectiv pentru faptul că nu a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare aferente exercițiului 2020.

Mettexim S.A. - Sancționarea domnului Iulian Claudiu Ștefan, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Mettexim S.A., cu amendă în cuantum de 20.100 lei pentru nerespectarea obligației de raportare periodică, respectiv pentru faptul că nu a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare aferente exercițiului 2020.

Navexim S.A. - Sancționarea doamnei Manole Cristina Alina, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al societății Navexim S.A., cu amendă în cuantum de 20.100 lei pentru nerespectarea obligației de raportare periodică, respectiv pentru faptul ca nu a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare aferente exercițiului 2020.

Duplex S.A. - Sancționarea societății cu avertisment pentru nerespectarea obligației de raportare periodică, respectiv pentru faptul că nu a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare aferente exercițiului 2020.    

Prebet S.A. - Sancționarea cu amendă în cuantum de 50.100 lei a societății Acord Construct Alt S.R.L., în calitate de acționar al societății, pentru nerespectarea obligației de a depune în termen documentația aferentă ofertei obligatorii de preluare a Prebet S.A.

Prebet S.A. - Sancționarea cu amendă în cuantum de 50.100 lei a societății Ges - Green Energy Specialists S.R.L., în calitate de acționar al societății, pentru nerespectarea obligației de a depune în termen documentația aferentă ofertei obligatorii de preluare a Prebet S.A.

Prebet S.A. - Sancționarea cu amendă în cuantum de 50.100 lei a societății Anodin Assets S.A., în calitate de acționar al societății, pentru nerespectarea obligației de a depune în termen documentația aferentă ofertei obligatorii de preluare a Prebet S.A.

Alte tipuri de măsuri

International Caviar Corporation S.A. - Instituirea în sarcina Consiliului de administrație al societății a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de AGOA, în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei.

Mecanica 94 S.A. - Instituirea în sarcina Consiliului de administrație al societății a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de AGOA, în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei.

Mettexim S.A. - Instituirea în sarcina Consiliului de administrație al societății a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de AGOA, în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei.

Navexim S.A. - Instituirea în sarcina Consiliului de administrație al societății a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de AGOA, în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei.

Duplex S.A. - Instituirea în sarcina Administratorului unic al societății a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării publicării situațiilor financiare aferente exercițiului financiar 2020, auditate și aprobate de AGOA, în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii deciziei.

Aurora S.A. - Instituirea în sarcina societății a obligației de a întreprinde, în termen de cel mult 10 zile de la data emiterii deciziei, demersurile necesare în vederea publicării în două ziare de circulație națională a hotărârii AGEA din 30.07.2021, dată de la care acționarii societății au un termen de 45 de  zile în vederea depunerii unei cereri de retragere.

 

S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.

Ca urmare a valorificării rezultatelor unui control periodic, S.S.I.F. BRK Financial Group S.A. și mai multe persoane din cadrul acestei societăți au fost sancționate, după cum urmează:

  • sancționarea cu amendă în cuantum de 113.100 lei a S.S.I.F. BRK Financial Group S.A.;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 22.900 lei a dnei. Adriana Monica Ivan, în calitate de Director general și membru în cadrul Comitetului de Investiții House;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 20.000 lei a dlui. Răzvan Legian Raț, în calitate de Director general adjunct și ofițer de conformitate SB/FT;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 10.000 lei a dnei. Amalia Maria Bărăian, în calitate de Reprezentant al Compartimentului de Conformitate (RCCO) și ofițer de conformitate SB/FT;
  • sancționarea cu avertisment a dlui. Robert Iulian Dănilă, în calitate de Președinte CA;
  • sancționarea cu avertisment a dlui. Gabriel Goia, în calitate de membru CA;
  • sancționarea cu avertisment a dlui. George Sorin Constantin, în calitate de membru CA și membru al Comitetului de audit;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 5.000 lei a dlui. Radu-Simion-Francisc Dianu, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 2.500 lei a dlui. Cristian Meștereagă, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 2.400 lei a dlui. Florin Popescu, în calitate de persoană care a prestat servicii și activități de investiții;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 2.500 lei a dlui. Silviu Turc, în calitate de administrator de risc;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 5.900 lei a dlui. Grigore Chiș, în calitate de membru al Comitetului de Investiții House;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 4.900 lei a dlui. Alexandru Paul Știopei, în calitate de membru al Comitetului de Investiții House;
  • sancționarea cu amendă în cuantum de 2.000 lei a dnei. Virginia Miron, în calitate de agent delegat;
  • atenționarea dlui. Nicolae Gherguș, în calitate de Președinte al Comitetului de audit;
  • atenționarea dlui. Darie Vasile Moldovan, în calitate de membru al Comitetului de audit.

Totodată, în sarcina societății a fost impus un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Principalele fapte constatate s-au referit la nerespectarea unor cerințe legale privind guvernanța, procesele operaționale, tranzacțiile în marjă și operațiunile de piață.

 

S.A.I. Sira S.A.

Ca urmare a activității de control permanent, S.A.I. Sira S.A. și directorul general al societății au fost sancționați, după cum urmează:

  • Decizia nr. 300/14.03.2022 sancționarea cu amendă în cuantum de 68.800 lei a A.I. Sira S.A. pentru nerespectarea condițiilor impuse la autorizare, precum și nerespectarea unor cerințe privind guvernanța și procesele operaționale;
  • Decizia nr. 297/14.03.2022 sancționarea cu amendă în cuantum de 28.500 a dlui. Marius Olteanu, în calitate de Director general pentru nerespectarea reglementărilor interne ale S.A.I. Sira S.A.

Totodată, prin Decizia nr. 302/14.03.2022, în sarcina societății a fost impus un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.

 

PIAȚA ASIGURĂRILOR

Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea societății cu amendă în valoare de 2.398.700 de lei pentru înregistrare fonduri neconforme și cu amendă cumulată în valoare de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități, constatare daune RCA cu întârziere și subevaluare rezervă de daună avizată.

Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea doamnei Tanja Blatnik, CEO Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu amendă în valoare de 98.500 de lei pentru transmitere raportări neconforme.

Groupama Asigurări S.A. – sancționarea societății cu avertisment și amendă în valoare de 62.900 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități și constatare daune RCA cu întârziere.

Transilvania Broker de Asigurare S.A. – sancționarea societății cu avertisment scris pentru faptul că informațiile/datele înscrise în contractul de asigurare sunt incorecte și neclare.

Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. - sancționarea societății cu amendă în valoare de 13.076 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind pregătirea profesională a conducătorului executiv, nemenținerea și neactualizarea registrelor proprii.