ASF reglementează incompatibilităţile conciliatorilor SAL-Fin

Bucureşti, 10 august 2017 – Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, în şedinţa din data de 9 august 2017, modificarea şi completarea Regulamentului nr. 4/2016 privind funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin).

Obiectivele acestui demers vizează, în principal, adoptarea unor măsuri prin intermediul cărora să fie îmbunătăţită semnificativ organizarea activităţii SAL-Fin, să fie evitate posibilele conflicte de interese şi să fie extinse incompatibilităție care pot avea legătură cu conciliatorii.

În acest sens, au fost propuse mai multe modificări ale Regulamentului nr. 4/2016 care vor intra în consultare publică pentru o perioadă de 15 zile şi vor fi postate pe site-ul ASF.

Conform acestora, un conciliator înscris în Registrul conciliatorilor SAL-Fin nu trebuie să fie asociat sau acționar, să nu desfășoare activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de mandat/colaborare în cadrul: societăților de asigurare și/sau de reasigurare, brokerilor de asigurare, societăților de administrare a fondurilor de pensii private, intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare, societăţilor de servicii de investiţii financiare, organismelor de plasament colectiv, societăţilor de administrare a investiţiilor. De asemenea, nu trebuie să fie consultant de investiții financiare.

Potrivit modificărilor propuse, conciliatorii trebuie să fie independenţi faţă de părţile în litigiu, să nu fie remunerați direct sau indirect de către acestea şi să nu se afle într-o cauză de incompatibilitate sau conflict de interese cu părţile în litigiu în cauzele în care au fost desemnaţi.

Totodată, prin modificarea şi completarea Regulamentului nr. 4/2016, vor fi asigurate:

  • eficientizarea timpului de răspuns la solicitări și implicit rezolvarea cererilor de soluționare alternativă;
  • clarificarea îndeplinirii condițiilor privind pregătirea profesională în domeniul soluționării alternative a litigiilor și a pregătirii specifice sectoarelor pieței financiare non-bancare și implicit cele privind necesitatea deținerii unor competențe profesionale conform profilului ocupațional de conciliator elaborat de către ISF;
  • introducerea formării profesionale continue, absolut necesară bunei pregătiri a conciliatorilor;
  • clarificări suplimentare privind utilizarea Registrului conciliatorilor, calitatea de conciliator, independența și imparțialitatea acestora.

Misiunea SAL-Fin este de a organiza soluționarea extrajudiciară a disputelor financiarenon-bancare, interne sau transfrontaliere, în materie de consum, cu ajutorul conciliatorilor din domeniul financiar non-bancar cu pregătire profesională  în mediere, conciliere sau arbitraj și competențe în domeniile pieței financiare non-bancare. Conciliatorii propun sau impun o variantă de soluționare a litigiilor în mod echilibrat, imparțial, într-un termen rezonabil și gratuit pentru consumatori.

La data de 4 august 2017, statistica activității SAL-Fin se prezenta astfel:

  • Nr. cereri depuse: 162
  • Nr. cereri acceptate: 130
  • Nr. cereri soluționate: 101
  • Nr. cereri în conciliere: 26
  • Nr. cereri în analiză: 6
  • Nr. cereri respinse: 24
  • Nr. renunțări la cerere: 2
  • Nr. cereri transmise către comercianți: 3
  • Nr. hotărâri contestate de către consumatori: 2
  • Nr. hotărâri contestate de către comercianți: 3

 

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.