Precizare referitoare la OUG privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule

Bucureşti, 20 septembrie 2016 – Prin coroborarea art. 18 alin. 2 cu art. 36 alin. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/19.09.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va stabili, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, tarifele de primă (maxime) pe categorii de vehicule ce urmează a se aplica de către societăţile de asigurare care practică RCA. Acestea vor fi adoptate, conform art. 4 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, prin Hotărâre de Guvern la propunerea ASF şi cu avizul Consiliului Concurenţei şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Dintr-o eroare materială, art.18 alin. 2 din OUG nr. 54/19.09.2016 face referire la art. 34 alin. 3, în loc de art.36, alin. 3. Această eroare va fi corectată în Monitorul Oficial.


*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.  

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.