Obiective supraveghere
Rolul ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are ca obiective:

•asigurarea stabilității, competitivității și bunei functionări a piețelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste piețe și în investițiile în instrumente financiare,    precum și asigurarea protecției operatorilor și investitorilor impotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;
•promovarea stabilității activității de asigurare și apărarea drepturilor asiguraților;
•asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și protejarea intereselor participanților și ale beneficiarilor.