București, 02.03.2015 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a primit în total, anul trecut, 21.349 de petiții, dintre care 92,88% au fost înregistrate în sectorul asigurărilor-reasigurărilor (19.828), 4,41% în sectorul pensiilor private (941), iar 2,72% în sectorul instrumentelor și investițiilor financiare (580).
Petiții înregistrate în sectorul asigurărilor – reasigurărilor
ASF a primit, anul trecut, în total, 19.828 de petiții, din care au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate și soluționate 12.696 de petiții transmise de către asigurați/păgubiți. Cifra agregată a petițiilor include și: solicitări trimise de către service-urile auto, reveniri/completări la petiții deja analizate, solicitări care nu intră în sfera de competență a ASF, solicitări referitoare la obiectul de activitate al altor direcții de specialitate din cadrul ASF și care au fost predate acestora etc.
Din analiza datelor raportate de către societățile de asigurare la ASF, s-a constatat faptul că cele 12.696 petiții, analizate și soluționate în mod unic pe petent în anul 2014, reprezintă 1,5% din numărul total de daune avizate de către asigurători (847.296) și 0,08% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare la sfârșitul anului 2014 (15.264.827).
Analiza petițiilor soluționate, în perioada 2011 – 2014, relevă faptul că acestea au crescut în mod constant în intervalul 2011 - 2013, înregistrând o scădere anul trecut, cu 5,78%.
Ce au reclamat petenții
Aspectul cel mai des reclamat de către petenți în anul 2014 a fost neplata/plata parțială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asigurați/păgubiți (12.073 de cazuri), acestea reprezentând un procent de 95% din total. Printre alte aspecte sesizate s-au numărat și solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condițiilor contractuale/normelor RCA.
Din cele 12.073 petiții prin care s-a reclamat neplata despăgubirilor au fost soluționate favorabil petenților 8.995 cazuri, reprezentând 75% din total, după cum urmează: prin plata integrală (64% din total) sau plata parțială (11% din total) a despăgubirilor solicitate.
Petiții pe clase de asigurări
În anul 2014, cea mai mare pondere au deţinut-o petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, cu un număr de 12.512, reprezentând 98,55% din total. Acestea au înregistrat o scădere de 5,89% față de 2013.
În cadrul categoriei asigurărilor generale, ponderea importantă o deţin petiţiile înregistrate pe clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA și Carte Verde, cu un număr de 8.990, reprezentând 70,81% din totalul anului 2014, în scădere cu 2,78% față de anul 2013.
Pe segmentul asigurărilor obligatorii RCA și Carte Verde, cele 8.990 petiții înregistrate şi soluţionate în 2014 reprezintă aproximativ 0,13% din numărul contractelor RCA încheiate (7.141.909) și respectiv 3,30% din numărul dosarelor de daună RCA avizate (271.892), conform datelor raportate de către asigurători la ASF.
Cum au fost soluționate petițiile
Din cele 12.696 petiții înregistrate în mod unic pe petent, un număr de 9.316, reprezentând 73,38% din totalul anului 2014, au fost soluționate în favoarea petenților, în creștere cu 3,77% față de anul precedent.
Cele mai reclamate societăți de asigurare
Din analiza petițiilor primite pentru primele zece societăți de asigurare care au înregistrat cele mai multe petiții la ASF, reiese faptul că, exceptând societăție City Insurance SA și Allianz-Țiriac SA care au înregistrat creșteri ale numărului de petiții, cu 36,58%, respectiv 22,37%, celelalte societăți de asigurare au înregistrat scăderi ale petițiilor în anul 2014. În perioada analizată, Euroins SA (33,62%) şi Astra SA (24,64%) au înregistrat cumulat un procent de 58,26% din numărul total de petiţii adresate ASF.
Situația primelor zece societăți de asigurare pentru care s-au înregistrat cele mai multe petiții în anul 2014 comparativ cu 2013
Nr. crt. | Societate/broker de asigurare | Petiții înregistrate în anul 2013 | % din TOTAL an 2013 | Petiții înregistrate în anul 2014 | % din TOTAL an 2014 | Creștere/ scădere % în 2014 față de 2013 |
1 | Euroins SA | 4.280 | 31,76 | 4.269 | 33,62 | -0,26 |
2 | Astra SA | 3.358 | 24,92 | 3.128 | 24,64 | -6,85 |
3 | Uniqa Asigurări SA | 991 | 7,35 | 974 | 7,67 | -1,72 |
4 | City Insurance SA | 626 | 4,65 | 855 | 6,73 | 36,58 |
5 | Omniasig VIG SA | 1.372 | 10,18 | 815 | 6,42 | -40,60 |
6 | Asirom VIG SA | 835 | 6,20 | 738 | 5,81 | -11,62 |
7 | Carpatica Asig SA | 666 | 4,94 | 637 | 5,02 | -4,35 |
8 | Allianz -Țiriac SA | 371 | 2,75 | 454 | 3,58 | 22,37 |
9 | Groupama SA | 335 | 2,49 | 239 | 1,88 | -28,66 |
10 | Generali Romania SA | 202 | 1,50 | 166 | 1,31 | -17,82 |
Alte societăți/brokeri de asigurare | 439 | 3,26 | 421 | 3,32 | -4,10 | |
TOTAL | 13.475 | 100,00 | 12.696 | 100,00 | -5,78 |
Petiții înregistrate în sectorul pensiilor private
În anul 2014, ASF a primit în total 941 de sesizări. Analiza numărului de petiții înregistrate și soluționate în perioada 2012 - 2014 arată faptul că acestea au scăzut în mod constant cu peste 20% pe an.
Din analiza datelor înregistrate la ASF, reiese că în anul 2014, în sistemul pensiilor private au fost înregistrate 97,56% petiții privind Pilonul II, în timp ce petițiile transmise de către participanţii care au aderat la un fond de pensii facultative (Pilonul III) reprezintă 2,44% din totalul numărului de petiții înregistrate.
În ceea ce privește petițiile adresate de către participanții la Pilonul II, cele prin care se solicită informaţii privind apartenenţa la fondurile de pensii administrate privat şi cele referitoare la repartizarea aleatorie au înregistrat o pondere însemnată, de 49,62%.
Referitor la petițiile adresate de către participanții la Pilonul III, cele mai multe au vizat solicitări de informaţii referitoare la deductibilitatea contribuţiilor la pensiile facultative, şi anume 43,48% din total.
Petiții înregistrate în sectorul instrumentelor și investițiilor financiare
În anul 2014, ASF a primit spre soluționare un număr de 580 de petiții, memorii și solicitări de informații, structurate pe tipuri de entități și pe tipuri de operațiuni.
Din analiza petițiilor efectuată funcție de entitățile reclamate, reiese că cele mai multe petiții au fost înregistare pentru emitenți - 37,41%, pe locul secund înregistrându-se petițiile pentru intermediari (S.S.I.F. sau firme de investiții din state membre - 32,24%).
Din totalul de 87 de adrese înregistrate referitoare la furtul de acțiuni, un număr de 85 de adrese (atât sesizări, cât și informări, cereri de audiență) au fost formulate de foști clienți ai SSIF Harinvest S.A. De asemenea, au fost înregistrate 79 de solicitări referitoare la verificarea deținerilor de acțiuni sau vânzare fără acord.
Practici incorecte aferente celor trei sectoare supravegheate
În urma centralizării și analizării petițiilor înregistrate, au fost identificate, pe fiecare dintre cele trei sectoare, o serie de deficiențe sau practici frauduloase, incorecte și abuzive pe care entitățile care activează sau care interacționează (dar nu sunt supravegheate de către ASF) cu acestea le manifestă în unele situații în raport cu consumatorii.
Sectorul asigurări-reasigurări
Asigurători
Sevice-uri auto
Sectorul pensiilor private
Agenți de marketing
Sectorul instrumentelor și investițiilor financiare
Emitenți
Intermediari
Petiții gestionate integrat și măsuri proactive de la 1 ianuarie 2015
În urma procesului de reconstrucție instituțională, la nivelul ASF a fost înființată, începând cu data de 1 ianuarie 2015, Direcția Protecția Consumatorilor care are ca principal obiectiv protecția, la nivel integrat, a drepturilor și intereselor consumatorilor de produse financiare nebancare, pe cele trei piețe supravegheate. Activitatea de soluționare a petițiilor va fi gestionată de către Serviciul Petiții din cadrul acestei direcții. Pe lângă activitatea reactivă de gestionarea a petițiilor, noua direcție are o componentă privind monitorizarea practicilor incorecte, abuzive sau frauduloase care pot afecta consumatorii. De asemenea, Direcția transmite propuneri de măsuri către direcțiile de supraveghere, control și reglementare și elaborează informări, alerte și materiale de educație a consumatorilor de servicii financiare.