Răspunsul meu

Sunt dator sa raspund unor intrebari ce domina discutia publica privind Autoritatea pentru Supraveghere Financiara (ASF), unele reliefate cu pregnanta in luari de pozitie din media.Voi incerca sa exprim atitudinea mea principiala fata de cateva aspecte, in special natura resurselor din care se finanteaza Autoritatea si veniturile celor care lucreaza la ASF.

Finantarea reglementatorului

Nu este prima data cand se iveste in dezbaterea publica tema naturii finantarii activitatii unei autoritati de reglementare si supraveghere: este ea publica, sau privata? Exista premize de principiu care, in opinia mea, ghideaza un demers de lamurire.

Astfel, orice autoritate de reglementare si supraveghere a pietelor financiare are functie de protejare a interesului public, in sensul furnizarii unor bunuri publice ca: stabilitatea financiara, asigurarea integritatii pietelor (care implica practici corecte) si, nu in cele din urma, protectia consumatorilor de servicii financiare. Aceasta caracteristica de utilitate publica exprima ratiunea de a fi a unei asemenea autoritati. Caracteristica amintita este dovedita de prerogativa pe care autoritatea o are in a a-si finanta activitatea --prin taxe si comisioane aplicate tranzactiilor pe piete. Altfel spus, prin vointa legiuitorului si acceptul din partea participantilor pe piete, sunt obtinute resurse proprii. Deci, o autoritate de reglementare, fie ea independenta, are prerogative similare cu cele pe care le are statul de a obtine prin fiscalitate resurse ce finanteaza bugetul public. Este deci impropriu sa se afirme ca resursele unei autoritati de reglementare si supraveghere sunt strict private; ele au continut public.

Ar putea avea totusi resursele unei autoritati independente caracter strict privat? Mult timp a dominat in gandirea si politicile privind functionarea pietelor financiare doctrina “light touch regulation”, o reglementare laxa, decisa, in larga masura, de  participantii pe piete, care influenta taxe si comisioane. Dar si in aceasta situatie, prevalenta pana la izbucnirea crizei financiare actuale, trasatura de utilitate publica a activitatii reglementatorului nu poate sa dispara. Oricum am privi chestiunea, functia de utilitate publica intra in fata. Mai este un element lamuritor: investirea unei autoritati se face de catre parlament ca reprezentant al tuturor cetatenilor si nu de o asociatie a participantilor pe piete (ca grupuri de interese private). Ca reper, cele trei autoritati de reglementare si supraveghere in UE (EBA, ESMA, EIOPA) se finanteaza in proportie de 40% din bugetul UE restul fiind contributii ale autoritatile nationale. Expertii acestor autoritati sunt platiti la nivelul intalnit la FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana, in alte organisme internationale.

Se pune chestiunea nivelului/volumului taxelor si comisioanelor si corelat, a remunerarii functionarilor autoritatilor de reglementare la nivel national. Taxele si comisioanele trebuie sa fie acceptate de piete permitand totodata autoritatii de reglementare sa isi faca treaba. Finantarea necesara pentru o autoritate depinde totodata de industria reglementata.  Din nevoia de a avea in activitatea de reglementare si supraveghere oameni cu pregatire similara cu cea a celor care lucreaza in industria financiara rezulta criterii de remunerare. Aici gasim explicatia pentru care cei care lucreaza in autoritati de reglementare si supraveghere (inclusiv banci centrale) au venituri ca medie, considerabil superioare celor pe care le au bugetarii. Drept este ca exista diferente semnificative intre tari din acest punct de vedere. Diferentele, raportate la veniturile medii din economii, sunt mai vizibile cand exista discrepante de dezvoltare economica si de pondere a clasei mijlocii in ansamblul populatiei. Nivelul taxelor depinde de intinderea si adancimea pietelor.

Comisia Europeana si alte organisme internationale au insistat ca Autoritatea sa fie independenta, ceea ce implica ruperea de tutela politica –chiar daca numirile se fac de catre Parlament. Ar trebui sa se garanteze astfel promovarea expertizei, o activitate de reglementare si supraveghere eficienta.

 Salariile/veniturile la ASF

Logica functionarii organizatiilor mari implica contracte colective de munca si decizii colective. Cand au fost stabilite salariile conducerii noii autoritati, in cadrul Consiliului, au fost avute in vedere prevederi  din ordonanta de infiintare a ASF, cu referire la BNR. In privinta veniturilor personalului exista o realitate care explica de ce suntem unde suntem. Sociologi si economisti ar numi-o “dependenta de partie”. ASF nu a venit de nicaieri, nu este o institutie noua, asa cum sa zicem, s-a format BNR ca banca centrala autentica dupa 1990. Sau cum au aparut CSA, CNVM si CSSPP la diverse momente, mai mult sau mai putin indepartate. Nu judec performanta institutiilor mentionate, ci spatiul de manevra in a imagina o arhitectura organizationala, in a stabili norme si proceduri, in a stabili baremuri de remunerare.

Ce vreau sa subliniez este ca ASF, care s-a infiintat la finele lui aprilie  2013, este, in larga masura, o entitate-infasuratoare, ce traieste prin cele trei entitati din care s-a format. Desi au aparut numeroase compartimente noi, proprii unei autoritati cu atributii de supraveghere integrata. Autoritatea a luat  cam totul de la precursoarele sale institutionale, cu bune si rele : oameni, bugete, reguli si norme de functionare, etc. Cineva, ar putea zice, pe buna dreptate, ca ASF are artificial in ea. Si este adevar intr-o asemenea observatie. Este si ratiunea pentru care discutiile cu oficiali de la Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala au ca tema recurenta, centrala “integrarea” celor trei domenii de activitate de reglementare si supraveghere (atat cat se poate si cat este dezirabil, deoarece specificitati nu pot fi obliterate) si modificari organizationale. Oricat s-ar dori o schimbare organizationala rapida, timpul nu poate fi comprimat dupa vrere. 

Informatiile privind situatia din alte tari  sunt relevante si au de ce sa puna pe ganduri. Am solicitat colaboratorilor de la directia de analiza date privind niveluri de remunerare in cadrul unor institutii omoloage din strainatate. Tot  cum am solicitat sa fie examinate taxe si comisioane practicate in diverse tari din Uniune. Motivul era de a intelege functionarea noii autoritati dintr-o perspectiva comparativa si a ajuta schimbari necesare in practicile sale. De pilda, la studiul recent lansat public privind “Eliminarea a 8 bariere structurale” pentru dezvoltarea pietei de capital in Romania au participat colegi din ASF.

Sa revin la intrebarea referitoare la nivelul salariilor/veniturilor. Este o mare diferenta intre a porni o organizatie de la firul ierbii si a mosteni entitati organizationale bine definite formal si informal, ca echipe si modalitati de functionare, cu practici de remunerare bine incrustate in psihologii individuale si colective. Aici nu fac judecati de valoare, ci constat ceea ce am trait de cand am ajuns la noua autoritate. Existau diferente semnificative intre cele trei entitati in privinta formarii veniturilor, chiar daca peste tot nivelul lor era inalt. O mare problema a fost aducerea la un numitor comun, introducerea de standarde comune pentru remunerare. Expertii din ASF trebuie sa fie platiti pe baza acelorasi principii si reguli, indiferent de domeniul in care lucreaza (asigurari, piete de capital, pensii private). Veniturile din 2013, dupa aparitia ASF, nu aveau cum sa fie rupte de cele stabilite prin contractele de munca din fostele entitati. In plus, este nevoie de practici de remunerare care sa tina cont de performante individuale, ceea ce ramane un deziderat.

Sunt aduse in discutie date privind performanta lucratorilor din alte entitati de reglementare si supraveghere, din alte tari. Si aici se pot extrage invataminte pentru reformarea Autoritatii. Dar o intrebare cheie este: daca admitem un decalaj mare de performanta/productivitate intre ASF si alte organizatii de reglementare din alte tari, era fezabila o reasezare a veniturilor in sensul unei reduceri considerabile si rapide a acestora la noi? Sa zicem ca decalajul de productivitate sugerat de unii indicatori evocati (ex: cost de monitorizare a pietei) merge de la 1 la 3. Inseamna ca automat veniturile trebuie ajustate dramatic? Nici nu imi este clar daca la “gulere albe” se poate opera cu algoritmul oferit de comparatia intre intrari de resurse (input) si iesiri de rezultate (output), cum se intampla in productia de bunuri si servicii tangibile (cu evaluare clara pe piata) ca o regula invariabila. Mai este nevoie de timp pentru ca specialistii din ASF sa posede rutina pozitiva, experienta pe care o au experti din institutii similare din BaFin in Germania, DNB in Olanda, sau AMF in Franta.  Avem si un handicap serios privind sistemele informatice utilizate si adaptarea practicilor de supraveghere la ceea ce implica managementul bazat pe riscuri. Esta ca si cum intr-o functie de productie multifactoriala un element cheie (tehnologia) ne reteaza sansa de fi competitivi. Si malpraxisul din piete afecteaza costul de monitorizare; nereguli multe cresc acest cost.

Se cuvine prin urmare sa nuantam relevanta unor indicatori, ceea ce poate fi ilustrat si prin ce voi spune in continuare. Astfel, daca piata de capital se prabuseste, ingheata, ca urmare a unei crize, inseamna oare ca volumul tranzactiilor devenit o fractie mica fata de anii buni, sa implice o diminuare substantiala a salariilor celor din autoritatea de reglementare? Este posibil asa ceva, dar nu ar fi  simplu.

Cheltuielile cu salariile detin o pondere de peste 80% din total cheltuieli la noua autoritate in conditiile in care bugetul pentru anul in curs include investitii importante in sisteme informatice. In anii trecuti procentul a fost mai ridicat. Aici ar fi un avantaj, deoarece exista spatiu de a ajusta salarii/venituri. Este insa dificil sa aduci in jos veniturile dintr-o organizatie in mod brutal, din cauza demotivarii oamenilor. Un contrargument ar fi ca o criza de mare amploare ar trebui sa traga in jos veniturile din industria financiara si, in mod implicit, si veniturile reglementatorilor. Si acesta este un rationament corect.

Fostele entitati (CSA, CNVM, CSSPP) au avut venituri mai mici in 2011 si 2012 fata de cheltuieilie de functionare. Si este mai mult decat legitima intrebarea, de ce cheltuielile nu au fost ajustate in jos in conditiile de atunci? S-a mizat, probabil, pe o inviorare a activitatii economice in Europa, in tara, si de aici pe venituri mai mari pentru cele trei entitati in perioada urmatoare. Fapt este ca criza financiara persista si calcule optimiste au fost invalidate. Deficitele au fost finantate in anii anteriori din rezervele financiare existente la cele trei foste entitati. Bugetul pentru 2014 a taiat toate primele, pentru toti salariatii. Diferenta intre salariul/venitul mediu din fostele trei entitati (din ASF) si cat se castiga in medie in industria financiara din Romania este un temei pentru a reevalua criterii de remunerare in noua autoritate.

Actul de infiintare a ASF a obligat la preluarea intregului staff, cu ce este bun si rau; nu era posibila o reducere imediata si ar fi fost si hazardat in lipsa unei evaluari. O asemenea evaluare se face actualmente cu ajutorul firmei de consultanta Price Waterhouse Coopers, care are in vedere recomandari privind o arhitectura organizationala mai buna, care sa elimine redundante, sa acopere goluri de personal, sa arate ce merge si ce nu. Restructurarea se face anevoios si aceasta se vede si din evolutia numarului angajatilor. A fost necesar sa fie adusa expertiza adecvata pentru compartimente noi cum sunt directia de supraveghere integrata, directia de analiza, serviciul de prevenire a spalarii banilor etc. Exista nu putini buni profesionisti in ASF, oameni care lucreaza cu dedicatie si pricepere; este incorect ca oamenii din Autoritate sa fie judecati la gramada. 

Exista conflicte de interese si Autoritatea are nevoie, alaturi de regulamente de functionare mai bune, de un cod de conduita. La acesta din urma se lucreaza. Nu mai vorbesc despre ceea ce este incapsulat in expresia “rubedenii politice” si face valuri in dezbaterea publica, o problema care trebuie discutata cu franchete de catre toti si abordata frontal.

ASF a pornit cu stangul in privinta marimii Consiliului, cu un numar foarte mare (17) de componenti, care a starnit mirare la Bruxelles si in alte parti. Multa vreme a existat incertitudine privind functionarea structurii de conducere. Poate de inteles avand in vedere modul de constituire si incoerente ce ar fi putut fi evitate. Dar asa s-a scris istoria de inceput a Autoritatii.

 Ganduri finale

Problema remunerarii intr-o autoritate de reglementare si supraveghere a industriei financiare este firesc sa fie vizualizata intr-un context amplu, in circumstantele in care categorii largi de cadre profesionale, oameni cu pregatire avansata, au venituri mici. Se imbina aici aspecte de politici publice, de functionare a pietelor, in masura in care admitem ca veniturile din autoritatea de reglementare sunt corelate cu cele din industria financiara. Si cum veniturile din aceasta industrie sunt disproportionate fata de restul lumii corporatiste, fata de societate in ansamblu, inferenta vine singura.

Daca in Germania un profesor universitar poate castiga 5-6ooo euro pe luna, diferentele fata de cat castiga experti ai Bundesbank, sau ai BaFin sunt mult mai putin deranjante. Revin la o teza mentionata deja, cu cat o tara are o clasa mijlocie mai firava si este mai putin dezvoltata economic, cu atat castigurile pe care le au cei din industria financiara (ma refer mai ales la managementul de top) apar mai de neinteles. Mutatis mutandis, aceasta apreciere este valabila si pentru o autoritate de reglementare in zona financiara. 

Cum sa fie rasplatite de societate servicii de utilitate publica, este o intrebare la care raspunsul poate fi dat aducand laolalta considerente economice, sociale, etice. Daca industria financiara este greu de strunit in materie de venituri, mai ales la varf (in pofida eforturilor guvernelor din ultimii ani), situatia ar fi mult mai usor de abordat in cazul unor institutii de utilitate publica, fie ele independente si cu “auto-finantare”. Actul de infiintare a ASF a avut un reper clar in zona bancara. Dar se pare ca nu este suficient. Ar trebui poate sa ne raportam la practici din tari invecinate cu care ne asemanam in ceea ce priveste gradul de dezvoltare economica.