Finanţarea reglementatorului: din ce resurse?

Nu este prima data cand se iveste in dezbaterea publica tema naturii finantarii activitatii unei autoritati de reglementare si supraveghere, cum este ASF. Este finantarea publica, sau privata? Exista premize de principiu care, in opinia mea, ghideaza un demers de lamurire.




Astfel, orice autoritate de reglementare si supraveghere a pietelor financiare are functie de protejare a interesului public, in sensul furnizarii unor bunuri publice ca: stabilitatea financiara, asigurarea integritatii pietelor (care implica practici corecte) si, nu in cele din urma, protectia consumatorilor de servicii financiare. Aceasta caracteristica de utilitate publica exprima ratiunea de a fi a unei asemenea autoritati. Caracteristica amintita este dovedita de prerogativa pe care autoritatea o are in a a-si finanta activitatea --prin taxe si comisioane aplicate tranzactiilor pe piete. Altfel spus, prin vointa legiuitorului si acceptul din partea participantilor pe piete, sunt obtinute resurse proprii. Deci, o autoritate de reglementare, fie ea independenta, are prerogative similare cu cele pe care le are statul de a obtine prin fiscalitate resurse ce finanteaza bugetul public. Este deci impropriu sa se afirme ca resursele unei autoritati de reglementare si supraveghere sunt strict private; ele au continut public.
 
Ar putea avea totusi resursele unei autoritati independente caracter strict privat? Mult timp a dominat in gandirea si politicile privind functionarea pietelor financiare doctrina “light touch regulation”, o reglementare laxa, decisa, in larga masura, de  participantii pe piete, care influenta taxe si comisioane. Dar si in aceasta situatie, prevalenta pana la izbucnirea crizei financiare actuale, trasatura de utilitate publica a activitatii reglementatorului nu poate sa dispara. Oricum am privi chestiunea, functia de utilitate publica intra in fata. Mai este un element lamuritor: investirea unei autoritati se face de catre parlament ca reprezentant al tuturor cetatenilor si nu de o asociatie a participantilor pe piete (ca grupuri de interese private). Ca reper, cele trei autoritati de reglementare si supraveghere in UE (EBA, ESMA, EIOPA) se finanteaza in proportie de 40% din bugetul UE restul fiind contributii ale autoritatile nationale. Expertii acestor autoritati sunt platiti la nivelul intalnit la FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana, in alte organisme internationale.

Se pune chestiunea nivelului/volumului taxelor si comisioanelor si corelat, a remunerarii functionarilor autoritatilor de reglementare la nivel national. Taxele si comisioanele trebuie sa fie acceptate de piete permitand totodata autoritatii de reglementare sa isi faca treaba. Finantarea necesara pentru o autoritate depinde totodata de industria reglementata.  Din nevoia de a avea in activitatea de reglementare si supraveghere oameni cu pregatire similara cu cea a celor care lucreaza in industria financiara rezulta criterii de remunerare. Aici gasim explicatia pentru care cei care lucreaza in autoritati de reglementare si supraveghere (inclusiv banci centrale) au venituri ca medie, considerabil superioare celor pe care le au bugetarii. Drept este ca exista diferente semnificative intre tari din acest punct de vedere. Diferentele, raportate la veniturile medii din economiii, sunt mai vizibile cand exista discrepante de dezvoltare economica si de pondere a clasei mijlocii in ansamblul populatiei. Nivelul taxelor depinde de intinderea si adancimea pietelor.

Articolul a fost publicat pe zf.ro, pe data de 03.03.2014