Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară - 11.10.2017

Bucureşti, 11 octombrie 2017 - În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care:


A)      Reglementare

Proiectul de Regulament privind protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 30 de zile).

B)     Supraveghere şi control

Rezultatele controlului periodic efectuat la SSIF BRK Financial Group S.A.;

Rezultatele controlului periodic efectuat la BCR Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în calitate de administrator al FPAP BCR și FPF BCR Plus.

C)   Autorizare – Avizare

Numirea domnului Ivan Vohlmuth în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație al societății Certasig - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A.;

Numirea domnului Blaga Gavril în calitate de Director executiv la societatea Direktasig Filadelfia Broker de Asigurare S.R.L.;

Aprobarea amendamentului la prospectul proporționat aferent emisiunii de noi acțiuni al societății Bittnet Systems S.A. București;

Emiterea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de SSIF BRK Financial Group S.A.;

Emiterea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru produsele structurate emise de Erste Group Bank AG;

Avizarea şi reavizarea a 110 agenţi şi retragerea avizelor pentru alţi 50 agenţi care desfășoară activități de marketing pentru fondurile de pensii facultative și administrate privat.

 

*********


Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.