Rezultatele controlului periodic al ASF la BVB

Bucureşti, 17 februarie 2017 – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat, între 12 şi 29 septembrie 2016, un control periodic la Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB).

În urma verificărilor asupra activităţii BVB din intervalul 26 martie 2013 – 12 septembrie 2016, au fost identificate o serie de deficienţe în ceea ce priveşte regulile de conduită, reglementările interne, cerinţele privind funcţionarea operatorului de piaţă şi a pieţei reglementate şi a fost constatată absenţa unor proceduri operaţionale.

ASF a decis sancţionarea cu avertisment a Bursei de Valori București S.A, amendarea reprezentantului compartimentului de control intern, atenţionarea unor reprezentanţi ai societăţii,   precum şi instituirea în sarcina BVB a obligației implementării unui plan de măsuri de remediere a neregulilor constatate, inclusiv a unui audit IT.

Deciziile ASF cu privire la rezultatele controlului periodic pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării. Deciziile vor fi publicate pe site-ul ASF după expirarea perioadei de contestare.

Una dintre priorităţile ASF vizează urmărirea îndeaproape a respectării obligaţiilor legale asumate de către entităţile reglementate şi supravegheate.

 

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.