Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară - 27.05.2020

Bucureşti, 27 mai 2020 – În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, printre care:

A)  Reglementare

Regulamentul pentru modificarea și completarea unor acte normative ale A.S.F. pentru punerea în aplicare a Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Norma privind modificarea și completarea Normei A.S.F. nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României).

B)  Supraveghere

Rezultatele controlului periodic efectuat la S.A.I. Certinvest S.A.

C)  Autorizare

Numirea doamnei Anton Lavinia Florentina în calitate de Director al SSIF Blue Rock Financial Services S.A.;

Modificările intervenite în documentele avute în vedere la momentul înregistrării Fondului Proprietatea S.A., respectiv Contractul de depozitare;

Modificarea autorizației de funcționare a societății de servicii de investiții financiare Interdealer Capital Invest S.A. Cluj - Napoca ca urmare a majorării capitalului social și aprobarea achiziției unor participații calificate directe/indirecte, în mod individual/concertat, din capitalul social și din totalul drepturilor de vot ale societății de servicii de investiții financiare Interdealer Capital Invest S.A., de către unii dintre acționarii existenți ai societății;

Prelungirea cu 2 ani a perioadei maxime de auditare de 5 ani consecutivi, de către actualul auditor financiar Expert Audit S.R.L., a situațiilor financiare ale Fondului deschis de investiții Active Dinamic, precum și ale Fondurilor închise de investiții Active Invest și Active Plus, administrate de SAI Swiss Capital Asset Management S.A., pentru anii 2020 și 2021;

Prelungirea cu 2 ani a perioadei maxime de auditare de 5 ani consecutivi, de către actualul auditor financiar KPMG Audit S.R.L., a situațiilor financiare ale S.I.F. Muntenia S.A., administrată de S.A.I. Muntenia Invest S.A., pentru anii 2020 și 2021;

Autorizarea restrângerii obiectului de activitate al societății de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest S.A. și actualizarea acestuia în conformitate cu prevederile Legii nr.126/2018;

Aprobarea prospectului UE pentru creștere în vederea majorării capitalului social al societății Sinatex S.A. București;

Emiterea Certificatelor de Înregistrare a produselor structurate emise de Erste Group Bank AG;

Emiterea Certificatului de Înregistrare a obligațiunilor emise de societatea Agroland Business System S.A. Timișoara în vederea admiterii la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare administrat de BVB;

Retragerea de la tranzacționare a acțiunilor emise de societatea Rombeton S.A. București și radierea din evidențele A.S.F., având în vedere finalizarea procedurii prevăzute de art. 115 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018;

Modificarea Actului constitutiv al Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

 

*********

Despre A.S.F.

A.S.F. este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.