Poziția A.S.F. cu privire la informațiile publicate în ultima perioadă de către SIF Transilvania S.A.

București, 30 aprilie 2020 - Având în vedere informațiile publicate în ultima perioadă de către Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A. (SIF Transilvania S.A.) pe site-ul propriu, mesaje semnate de către anumite persoane care nu mai au calitatea de reprezentanți ai acestei societăți, în care sunt aduse acuzații grave la adresa Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) și a membrilor Consiliului A.S.F., Autoritatea dorește să facă următoarele precizări:

  • A.S.F. dezminte cu fermitate afirmațiile publicate ca reacție la măsurile întreprinse de Autoritate pentru restabilirea condițiilor de legalitate în ceea ce privește funcționarea SIF Transilvania S.A., precum și pentru respectarea drepturilor acționarilor acestei societăți;
  • A.S.F. acționează cu bună-credință, cu echidistanță și în limitele legii care îi oferă atribuții privind reglementarea și supravegherea piețelor financiare non-bancare din România;
  • A.S.F. este, conform legii, singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor care stau la baza emiterii deciziilor sale. Autoritatea nu a acționat și nu va acționa în niciun caz la presiunea vreunei entități publice sau private pentru îndeplinirea actelor de reglementare și supraveghere a piețelor financiare non-bancare.

Conducerea și angajații Autorității de Supraveghere Financiară își rezervă dreptul de a sesiza organele competente și de a formula acțiuni în instanță împotriva celor care aduc în mod deliberat atingere atât demnității și bunei reputații individuale, cât și prestigiului instituțional.

*********

Despre A.S.F.

A.S.F. este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.