CSA amendeaza legislatia privind asigurarile obligatorii RCA

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a hotărât amendarea normelor în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), concomitent cu emiterea unei norme privind condiţiile şi modalităţile de comunicare electronică a datelor referitoare la asigurările obligatorii auto către baza unică de date CEDAM.

Conform hotărârii Consiliului CSA vor fi amendate Normele puse în aplicare prin Ordinele CSA nr.3108/2004 şi nr.3116/2005, ordinele de modificare a acestora fiind transmise astăzi la Monitorul Oficial al României în vederea publicării.

Principalele amendamente aduse reglementărilor din domeniul RCA constau în:
• este eliminată noţiunea de contract de asigurare pe durată nelimitată şi obligativitatea de menţinere a valabilităţii acestuia prin plata primeelor de asigurare pe perioade de câte 6 sau 12 luni, în funcţie de opţiunea asiguratului.
În consecinţă, de la data publicării în Monitorul Oficial al României a noilor prevederi, modalitatea de încheiere a unei asigurări obligatorii de răspundere civilă auto va fi astfel:
„Persoanele care au în proprietate autovehicule înmatriculate sau supuse înmatriculării în România sunt obligate să încheie asigurarea obligatorie RCA, primele de asigurare fiind plătite potrivit tarifelor de primă anuale, practicate de fiecare asigurător. Prima de asigurare poate fi platită pentru întreg anul de subscriere sau fracţionat, pentru perioade de câte 6 luni. Persoanele fizice şi juridice care au în proprietate parcuri auto formate din cel puţin 10 autovehicule înmatriculate sau supuse înmatriculării în România pot negocia cu asigurătorii RCA plata primelor de asigurare anuale în maxim 12 fracţiuni.”

Drept urmare „documentele de asigurare se vor emite pe perioada corespunzătoare pentru care s-a plătit prima de asigurare. Primele de asigurare aferente acestor documente de asigurare se calculează în conformitate cu tariful de prime stabilit de asigurătorul RCA în anul calendaristic în care începe valabilitatea asigurării obligatorii RCA, denumit an de subscriere
• sunt abrogate prevederile referitoare la obligaţia asiguraţilor RCA de a notifica asigurătorul RCA despre intenţia de denunţare a asigurării obligatorii cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea perioadelor de valabilitate. Corelat cu această modificare, sunt abrogate prevederile care interzic asigurătorilor să încheie asigurări obligatorii RCA cu persoanele care nu fac dovada denunţării asigurării anterioare.
• s-a introdus prevederea conform căreia baza unică de date CEDAM va stoca, pe lângă informaţiile existente, şi seriile cărţilor de identitate a autovehiculelor.
• conţinutul poliţelor de asigurare RCA care se vor emite cu începere de la 1 ianuarie 2007 se completează cu informaţiile referitoare la seriile cărţilor de identitate a autovehiculelor. În consecinţă, asigurătorii RCA vor trebui să transmită către baza unică de date CEDAM şi acest informaţii suplimentare.
Principalul argument care a stat la baza deciziei de amendare a legislaţiei din domeniul RCA, prin eliminarea prevederilor menţionate mai sus, a fost acela că s-a constat că, în practică, acestea nu sunt operabile. Prin aceste modificări se simplifică astfel procedura de încheiere a asigurării obligatorii de răspundere civila auto atât pentru societăţile de asigurare, cât mai ales pentru asiguraţi.

În plus, aceste măsuri au fost solicitate atât de Ministerul Integrării Europene, conform angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, cât şi de UNSAR, asociaţie care reuneşte 11 societăţi de asigurare emitente de poliţe de asigurare RCA, acestea deţinând o cotă de peste 70% din piaţa asigurărilor RCA.

Eliminarea contractului de asigurare RCA nu va afecta calitatea informaţiilor transmise de asigurători către baza de date CEDAM, un astfel de risc fiind contracarat prin două măsuri: introducerea unui element suplimentar de identificare a autovehiculului, respectiv seria cărţii de identitate a autovehiculului, şi interzicerea vânzărilor de poliţe de asigurare RCA în spaţii deschise, neamenajate corespunzător.

Acest nou element de identificare – care va fi principalul criteriu de comparare între baza de date CEDAM şi cea referitoare la autovehiculele înregistrate din România - prezintă avantajul că este format dintr-un număr mult mai redus de caractere decât seria de caroserie, diminuându-se astfel de riscul de transcriere eronată atât în poliţă, cât şi în baza de date informatică. În plus, acest element de identificare rămâne acelaşi pe toată durata de viaţă a autovehiculului, indiferent dacă autovehiculul este înstrăinat, spre deosebire de numărul de înmatriculare.

Totodată, având în vedere faptul că tarifele de prime pentru asigurările obligatorii RCA valabile după data de 1 ianuarie 2007 sunt stabilite exclusiv de către societăţile de asigurare, în funcţie de propriile criterii, – ceea ce înseamnă implicit o ofertă variată de tarife pe piaţ㠖 se anticipează că acţiunile de promovare şi publicitate a acestor produse vor fi similare celor uzitate în prezent pentru produsele de asigurări facultative. În plus, ca urmare a majorării considerabile a limitelor maxime de răspundere aferente asigurărilor RCA (până la cel puţin echivalentul a 100.000 euro pentru daune materiale şi 350.000 euro/persoană pentru vătămări corporale) societăţile de asigurare vor trebui să constituie rezervele necesare şi suficiente pentru onorarea tuturor obligaţiilor, astfel încât se apreciază că resursele financiare orientate în trecut spre campanii costisitoare de promovare a asigurărilor obligatorii vor fi orientate către acoperirea acestor rezerve.

Pentru o mai bună protejare a drepturilor asiguraţilor şi creşterea încrederii publicului în sectorul asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are în vedere reglementarea, în perioada următoare, a activităţilor de publicitate în domeniul asigurărilor, îndeosebi cu privire la asigurările RCA.

20 iulie 2006