Pachetul legislativ Listing Act (UE), care conține Regulamentul (UE) 2024/2809, Directiva (UE) 2024/2810 și Directiva (UE) 2024/2811 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

ANUNȚ (18.11.2024) 

În data de 14.11.2024 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Pachetul Listing Act ce cuprinde următoarele acte normative:

- Regulamentul (UE) 2024/2809 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2024 de modificare a Regulamentelor (UE) 2017/1129, (UE) nr. 596/2014 și (UE) nr. 600/2014 pentru a face piețele publice de capital din Uniune mai atractive pentru întreprinderi și a facilita accesul la capital al întreprinderilor mici și mijlocii;

- Directiva (UE) 2024/2810 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024 privind structurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple din societățile care solicită admiterea acțiunilor lor la tranzacționare în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare;

- Directiva (UE) 2024/2811 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024 de modificare a Directivei 2014/65/UE pentru a face piețele publice de capital din Uniune mai atractive pentru întreprinderi și a facilita accesul la capital al întreprinderilor mici și mijlocii și de abrogare a Directivei 2001/34/CE.

Actele normative intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Statele membre adoptă și publică, până la 5 decembrie 2026, respectiv 5 iunie 2026, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma celor două directive.

 

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.