Bucureşti, 20 decembrie 2022 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:
A) Reglementare
Regulamentul pentru modificarea și completarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2019 privind instituirea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);
Proiectul de Normă pentru aplicarea prevederilor Ghidului ABE privind criteriile pentru a acorda firmelor de investiții o scutire de la cerințele de lichiditate în conformitate cu articolul 43 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/2033 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);
Notificarea Autorității Bancare Europene referitoare la intenția de aplicare a prevederilor Ghidului privind exercițiile de evaluare comparativă a practicilor de remunerare și a diferenței de remunerare între femei și bărbați în temeiul Directivei (UE) 2019/2034;
Notificarea ESMA referitoare la intenția A.S.F. de aplicare a „Orientării privind domeniul de aplicare a Regulamentului ARC (ESMA80-196-6345)”;
Proiectul de Normă privind completarea art. 2 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 39/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, aplicabile entităților autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor şi investițiilor financiare, precum şi Fondului de Compensare a Investitorilor (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
Proiectul de Normă privind comisionul de administrare pentru fondurile de pensii administrate privat (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).
Proiectul de Normă pentru modificarea Normei nr. 11/2008 privind colectarea contribuțiilor individuale ale participanților la fondurile de pensii administrate privat, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 23/2008 (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 15 zile).
B) Autorizare
Aprobarea domnului Stefan Kutz pentru un nou mandat în calitate de Președinte al Consiliului de Supraveghere la societatea Signal Iduna Asigurare Reasigurare S.A.;
Aprobarea doamnei Natalia Man pentru un nou mandat în funcția de Director general adjunct la societatea Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID);
Autorizarea domnului Cosmin - Antoine - Constantin Călin în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BT Pensii - Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A.;
Aprobarea majorării capitalului social la societatea Eurolife FFH Asigurări de Viață S.A.;
Aprobarea modificării structurii acționarilor și a modificărilor aduse prevederilor Actului constitutiv al societății Asigest Broker de Asigurare-Reasigurare S.A.;
Aprobarea solicitării Energeia Capital S.A. de înregistrare în calitate de Administrator de Fonduri de Investiții Alternative (A.F.I.A.) și înscriere în Registrul A.S.F. în calitate de A.F.I.A. înregistrat;
Aprobarea noii structuri a acționarilor și a modificărilor aduse Actului constitutiv al Societății Millenium Insurance Broker (M.I.B.) S.A. (majorare capital social, schimbarea denumirii societății și conținutul actului constitutiv);
Autorizarea modificării intervenite în modul de organizare și funcționare al societății Nova Vision Investments AFIA S.A., ca urmare a majorării capitalului social.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.