Q&A Intermediari

Această secțiune este actualizată periodic în funcţie de speţele concrete analizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în conformitate cu legislaţia aplicabilă de la nivel naţional şi european. Ca urmare, ASF îşi rezervă dreptul de a opera modificări în conţinutul şi structura documentului în orice moment şi fără preaviz.

Informațiile publicate în această secțiune au un caracter strict informativ şi nu constituie act individual în sensul Legii contenciosului administrativ. A.S.F. nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele pierderi suferite de o persoană care îşi bazează deciziile, acţiunile sau inacţiunile sale pe informaţiile din acest document.



Activitatea agenților delegați

Întrebare nr. 1: Având în vedere dispozițiile art. 141 din Regulamentul ASF nr. 8/2015 privind agenţii pentru servicii de investiţii financiare, agenţii delegaţi şi pentru modificarea şi completarea Regulamentului nr. 32/2006 privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, ce înseamnă că agenţii delegaţi nu pot fi implicaţi în operaţiunile de tranzacţionare sau de decontare şi nu pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi de la sau pentru clienţii S.S.I.F.?

Răspuns nr. 1: În ceea ce privește prima teză, menționăm că agenții delegați pot prelua ordine de clienți, dar nu le pot introduce în sistemele de tranzacționare. În acest context, ținând cont de schimbările determinate de evoluțiile tehnologice și, implicit, de modul cum acestea influențează modalitatea de transmitere a ordinelor de către un agent delegat către S.S.I.F., pentru a aprecia dacă respectivul agent delegat accesează sau nu un sistem de tranzacționare sau un sistem de decontare, este necesar ca S.S.I.F. să efectueze o analiză care să aibă în vedere caracteristicile facilității/platformei sistemelor proprii, de ex. dacă accesarea facilității/platformei permite accesarea directă a sistemului de tranzacționare, dacă introducerea unui ordin în facilitate/platformă determină automat trimiterea acestuia în sistemul B.V.B. – fără ca ordinul respectiv să mai fie prevalidat de un agent pentru servicii de investiții financiare, tipul de informații/date care pot fi accesate prin facilitate/platformă etc.

În ceea ce privește teza a doua a art. 14, precizăm că agenții delegați nu pot primi numerar de la un client și nici de la S.S.I.F. pentru a îl înmâna clientului, dar pot de exemplu prelua un ordin de plată de la client pentru a-l transmite S.S.I.F. (cu condiția de a nu avea acces la contul respectiv) sau pot înmâna unui client un ordin de plată (cu condiția de a nu fi implicați în întocmirea respectivului ordin de plată). De asemenea, agenții delegați nu pot fi implicați în efectuarea transferurilor de fonduri către clienți.

 

Serviciul de administrare a portofoliilor

Întrebare nr. 1: Pentru ca S.S.I.F. să respecte prevederile art. 60 alin. (2) lit. d) din Regulamentul delegat (UE) 2017/565 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate, este necesară ,,specificarea procentului din comisionul cuvenit administratorului de portofoliu/brokerului”?

Răspuns nr. 1:  În opinia noastră, obligațiile prevăzute la art. 60 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2017/565 au ca scop să permită clientului să cunoască costurile totale, defalcate pe entități și categorii, în ceea ce privește partea cuvenită S.S.I.F. fiind suficient ca S.S.I.F. să comunice, pe categorii,  valoric comisionul/tariful perceput de S.S.I.F. ca entitate. Informații detaliate pot fi oferite clientului la cererea respectivului client.

Întrebare nr. 2: Având în vedere dispozițiile art. 54 alin. (7) și alin. (13) din Regulamentul (UE) 2017/565, S.S.I.F. care prestează serviciul de administrare a portofoliului, iar perioada de investire este de doi ani, trebuie să evalueze anual caracterul adecvat prevăzut la art.  87 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 sau este acceptată o evaluare la 2 ani?

Răspuns nr. 2:  Evaluarea caracterului adecvat prevăzut la art. 87 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 și actualizarea informațiilor despre clienți, necesare efectuării adecvării, trebuie realizate periodic și trebuie efectuate pe perioada prestării serviciului, independent de perioada de investire recomandată clientului. În acest sens, având în vedere:

- necesitatea menținerii unor informații relevante cu privire la aspecte care influențează profilul de risc al clientului, inclusiv capacitatea sa de a suporta pierderi;

- obligația de a păstra informații adecvate și actualizate referitoare la clienți, conform prevederilor art. 54 alin. (7) paragraful 2 din Regulamentul (UE) 2017/565;

- faptul că raportul periodic conţine o declarație actualizată cu privire la modul în care investiția corespunde preferințelor, obiectivelor şi altor caracteristici ale clientului de retail, conform prevederilor art. 89 alin. (6) din Legea nr. 126/2018, aceasta fiind transmisă cu frecvenţa stabilită conform art. 60 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2017/565, cel puțin o dată pe an,

considerăm că este necesară informarea clientului cu privire la obligația de actualizare a informațiilor relevante, precum și stabilirea, în cadrul procedurii interne a procesului de actualizare, respectiv frecvența revizuirii informațiilor care pot afecta rezultatul adecvării și care ar putea suferi modificări pe perioada prestării serviciului de administrare a portofoliului, cu luarea în considerare a aspectelor ce țin de accesul clientului la o gamă mai largă de produse mai riscante, element ce necesită o actualizare mai frecventă.

Întrebare nr. 3:  În cazul în care se folosește o taxare procentuală din activul clientului se poate „reseta” la fiecare final de an valoarea watermark-ul la care acesta se aplică, fiind considerată ca valoare de început pentru acel an?

Răspuns nr. 3:  Costurile și cheltuielile aferente prestării de servicii de investiţii şi servicii auxiliare sunt stabilite de către societate și acceptate contractual de client.

Contractul dintre S.S.I.F. și client trebuie să cuprindă drepturile și obligațiile părților, inclusiv informaţiile despre toate costurile şi cheltuielile aferente, conform prevederilor art. 38 alin. (1) lit. l) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2019 coroborat cu prevederile art. 50 din Regulamentul (UE) 2017/565. Informațiile cu privire la comisioane trebuie furnizate într-o formă comprehensibilă, astfel încât clienţii sau potențialii clienţi să le poată înţelege cu ușurință.

Clientul trebuie să fie informat în mod corespunzător cu privire la toate costurile și cheltuielile aferente în conformitate cu prevederilor art. 50 și, în cazul prestării serviciului de administrare a portofoliului, art. 60 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2017/565.

Informații relevante referitoare la costuri sunt cuprinse și în Secțiunea 9 Information on costs and charges din materialul de întrebări și răspunsuri pe tema MiFID II/MiFIR (Questions and Answers On MiFID II and MiFIR investor protection and intermediaries topics), publicat pe site-ul ESMA  AICI