• Home Speeches / Presentations/ Interwievs
    Declarațiile domnului Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte ASF - Sectorul Sistemului de Pensii Private, referitoare la proiectul de lege privind pensiile ocupaționale

Declarațiile domnului Ștefan Daniel Armeanu, vicepreședinte ASF - Sectorul Sistemului de Pensii Private, referitoare la proiectul de lege privind pensiile ocupaționale

Dan Armeanu

12.12.2019

 

’’Parlamentul a aprobat miercuri, 11.12.2019, proiectul de lege privind pensiile ocupaționale, care transpune directiva UE 2016/2341, IORP II în legislația națională, contribuind astfel la diversificarea universului pensiilor facultative, pe bază de acumulare, cu componenta ocupațională.

Astfel, ne aliniem la practica europeană cu privire la fondurile de pensii ocupaționale și introducem un element nou menit să consolideze relația dintre angajat - angajator, materializat printr-o schemă de pensii ocupaționale propusă de acei angajatori care dispun de capacitatea financiară necesară, în beneficiul propriilor angajați.

În timp ce fondurile de pensii facultative pilon III, sunt axate în special pe componenta individuală de retail, fondurile de pensii ocupaționale pilon IV, se bazează pe componenta corporate, fiind constituite la inițiativa angajatorului. Acesta achită contribuțiile pentru toți angajații săi și reprezintă interesele angajaților în relația cu administratorul, care înființează și administrează fondul de pensii ocupaționale. 

În cadrul procesului de transpunere a directivei s-a avut în vedere adaptarea la modul de funcționare a sistemului de pensii private în România, prin constituirea unui fond, cu evidențierea contribuțiilor în conturi individuale, astfel încât să primeze siguranța activelor fondului, prin separarea acestora atât de patrimoniul angajatorului cât și de cel al administratorului și menținerea acestora la un depozitar. Activitatea administratorilor și a fondurilor de pensii ocupaționale va fi supravegheată de către A.S.F.

Prevederile legii privind pensiile ocupaționale permit o flexibilitate ridicată a condițiilor schemei de pensii, astfel încât angajatorii, în calitate de plătitori de contribuții să poată decide cu privire la tipul de contribuții pe care le propun, definite sau definite cu garanții, la cuantumul contribuției, care poate varia în funcție de criterii precum vechimea, funcția deținută și drepturile salariale.

Suplimentar față de angajator, și angajații pot contribui la același fond de pensii ocupaționale pentru o creștere mai accentuată a valorii activului personal și implicit a cuantumului viitoarei pensii.  Mecanismul de evidență pe baza conturilor individuale oferă o anumită mobilitate, nu numai cu privire la posibilitatea de transfer a activului personal de la un fond de pensii ocupaționale la un alt fond, în cazul schimbării angajatorului, ci și transferul la un fond de pensii facultative și permite totodată păstrarea activelor la mai multe fonduri, cu posibilitatea de cumulare la momentul deschiderii dreptului la pensie.

În vederea eficientizării activității de administrare din punct de vedere al costurilor, pot contribui la același fond mai mulți angajatori, în cazul în care acceptă condițiile prospectului, cât și alte persoane care exercită activități independente.

Toate aceste prevederi sunt menite a spori atractivitatea fondurilor de pensii ocupaționale, atât pentru angajatori cât și pentru angajați, a impulsiona prin condițiile flexibile constituirea unei scheme de pensii ocupaționale în beneficiul angajaților, în calitate de viitori pensionari.

Faptul, că un angajator contribuie la un fond de pensii ocupaționale pentru salariații săi, poate fi atât un stimulent cât și un factor de retenție, putând în anumite cazuri regla în favoarea angajatorului raportul dintre cerere și ofertă pe piața muncii.

Astfel, pensiile ocupaționale pot reprezenta un adevărat punct de referință în relația dintre angajat și angajator și un criteriu de selecție al angajatorului, în special în condițiile în care forța de muncă este insuficientă în unele domenii’’.  

Cookies

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.