• Home Press Releases
    Precizari referitoare la asigurarea de raspundere civila auto pentru 2002

Precizari referitoare la asigurarea de raspundere civila auto pentru 2002

In legatura cu campania de presa privind asigurarea obligatorie auto, fara a dori sa fim avocatii vreuneia dintre parti si judecand din punct de vedere obiectiv, dorim sa aratam urmatoarele:

Reducerile prevazute de Normele nr. 8/2001, de 10% pentru toate categoriile de asigurati, cu exceptia asiguratilor persoane fizice pensionate, care beneficiaza de o reducere cu 20% a primelor de asigurare, privesc numai plata anticipata si integrala a acestora in luna decembrie. Aceste reduceri nu au, in nici un caz, legatura cu cheltuielile de achizitie si administrare a asigurarii obligatorii auto care, potrivit comunicatului anterior al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, pot fi, avand in vedere datele statistice comunicate de operatorii din piata asigurarilor, de maxim 30%. In situatia in care asigurarile sunt incheiate de catre asigurati direct la sediile societatilor de asigurare, apreciem ca cheltuielile de achizitie si administrare de maxim 30%, mentionate anterior, scad substantial.

In aceste conditii, consideram ca este normal ca sumele care ar fi fost folosite pentru plata unor comisioane intermediarilor (daca s-ar fi ales acest canal de distributie) sa fie deduse din primele de asigurare platite de asigurat, fara ca fondul destinat platii despagubirilor pentru aceasta clasa de asigurare sa fie afectat. Evident ca o astfel de economisire a resurselor financiare facuta de societatile de asigurare este in avantajul asiguratilor prin plata unor prime de asigurare mai reduse.

Este de neinteles pozitia adoptata de asociatia de profil din domeniul asigurarilor, care in forma actuala de organizare nu mai reprezinta nici jumatate din cota de piata, de a ataca institutia de supraveghere si control in momentul in care aceasta incepe sa se consolideze si sa isi joace rolul conferit de lege, de promovare a stabilitatii pietei asigurarilor si de protectie a asiguratilor.

In concordanta cu scopul crearii acestei Comisii, respectiv protejarea intereselor asiguratilor, consideram ca o prima de asigurare neta in raport cu riscul asumat de societatea de asigurari ar trebui sa stea in atentia tuturor asiguratorilor, in special a celor care practica o asigurare obligatorie.