• Home Press Releases
    Hotarari luate cu privire la asiguratorii care nu si-au majorat capitalul social

Hotarari luate cu privire la asiguratorii care nu si-au majorat capitalul social

În conformitate cu prevederile normelor privind actualizarea limitei minime a capitalului social vărsat al asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul nr.3109/2004, modificate şi completate ulterior prin Ordinul nr.3105/2005, societăţile de asigurare aveau obligaţia ca, până la data de 31 decembrie 2005, să îşi actualizeze capitalul social vărsat până la următoarele valori:

a) 5.000.000 lei noi, pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii;

b) 8.000.000 lei noi, pentru activitatea de asigurări generale;

c) 8.000.000 lei noi, pentru activitatea de asigurări de viaţă;

d) suma valorilor prevăzute la lit. a) şi c) sau b) şi c), după caz, în funcţie de activităţile de asigurare desfăşurate.

Reunit în şedinţe în datele de 18 şi 19 ianuarie 2006, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a analizat documentaţiile întocmite de direcţia competentă din cadrul Comisiei cu privire la societăţile de asigurare care nu s-au conformat prevederilor privind majorarea capitalului social vărsat şi înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului până la nivelul minim corespunzător obiectului de activitate autorizat şi a luat următoarele hotărâri:

1. Retragerea autorizaţiilor de funcţionare ale următoarelor societăţi:

·  ABG Insurance S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.212/30.01.2006;

·  Mediterranea Assicurazioni S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.213/30.01.2006;

·  Mondial Assurances S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.214/30.01.2006;

·  Nationala Companie de Asigurari si Reasigurari S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.215/30.01.2006;

·  Omniasig Addenda S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.216/30.01.2006;

·  Provitas S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.217/30.01.2006.

 

2. Retragerea autorizaţiilor de desfăşurare a activităţii de asigurări de viaţă pentru următoarele societăţi, la cererea acestora:

·  NBG Asigurări S.A. (denumire anterioară: Alpha Insurance România S.A.) – hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.219/30.01.2006;

·  Asito Kapital S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.220/30.01.2006;

·  Carpatica Asig S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.221/30.01.2006.

 

3. Retragerea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii de asigurări de viaţă a societăţii:

·  Certasig – Societate de Asigurare – Reasigurare S.A. - hotărârea Consiliului fiind transpusă în Decizia nr.113.218/30.01.2006.

 

Societăţile de asigurare menţionate la punctele 2 şi 3 rămân autorizate să desfăşoare activitatea de asigurări generale.

Conform prevederilor legale, precum şi ale deciziilor menţionate mai sus, societăţile de asigurare în cauză au obligaţia de a proceda la efectuarea transferului de portofoliu de contracte de asigurare din categoria/categoriile de asigurări pentru care s-a retras autorizaţia.

Deciziile menţionate mai sus au fost transmise societăţilor de asigurare în cauză, precum şi Monitorului Oficial, în vederea publicării. Împotriva acestor decizii, societăţile de asigurare în cauză pot face plângere la Curtea de Apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Potrivit art.40 alin.2 din Legea nr.32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea adresată Curţii de Apel nu suspendă pe timpul soluţionării acesteia executarea deciziei CSA. Prin deciziile emise, societăţilor de asigurare menţionate mai sus le-a fost adus la cunoştiinţă dreptul legal pe care îl au de a face plângere.

În ultimele zile, preşedintele CSA a avut o serie de consultări cu membrii Consiliului CSA în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor legale în situaţia societăţilor cărora li s-a retras autorizaţia de funcţionare şi care au fost constituite, la timpul respectiv, ca societăţi de asigurare conform legii în vigoare.

În următoarele zile va avea loc un Consiliu care va hotărî, în conformitate cu prevederile legale şi potrivit atribuţiilor conferite de lege, care va fi tratamentul aplicat societăţilor cărora le-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, inclusiv posibilitatea reacordării acestei autorizaţii numai după îndeplinirea condiţiilor legale.