• Home Press Releases
    Parteneriat A.S.F. - mediul academic pentru doctoranzii în domeniul științelor economice
Parteneriat A.S.F. - mediul academic pentru doctoranzii în domeniul științelor economice

București, 28 ianuarie 2021 - Autoritatea de Supraveghere Financiară a încheiat un acord de colaborare cu Academia de Studii Economice din București, cu Universitatea de Vest din Timișoara și cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în vederea derulării unui proiect de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru doctoranzi și post doctoranzi în domeniul științelor economice.

Proiectul face parte din Programul Operațional Capital Uman, cu finanțare europeană, pentru contribuția la creșterea coeziunii economice și sociale în cadrul Uniunii Europene. Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a implicat în acest proiect din dorința de a oferi oportunitatea cercetătorilor înscriși în program să înțeleagă mai bine mecanismele de funcționare a piețelor financiare non-bancare și să-și utilizeze instrumentele avansate de analiză pentru explorarea mai aprofundată a conexiunilor din aceste piețe și a rolului lor fundamental în dezvoltarea economică a României.

„Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, ne dorim o colaborare strânsă cu mediul academic pentru a susține noi generații de experți, care să activeze cu profesionalism pe piețele financiare din România și care să contribuie pe termen lung la dezvoltarea acestora, dar și la creșterea gradului de incluziune financiară din țara noastră”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

În perioada ianuarie - februarie 2021, mai mulți experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară lucrează cu cei aproximativ 50 de doctoranzi și cercetători post-doctorat, înrolați în program, care derulează în perioada aceasta stagii de practică online la A.S.F. Aceștia dezbat și explorează teme actuale și de interes precum: interconexiunile și legăturile dintre piețele financiare, incluziunea financiară, volatilitatea în contextul pandemiei și evoluția prețurilor activelor financiare, dezvoltarea piețelor și impactul asupra creșterii economice, precum și o varietate de tehnici și de instrumente cantitative de analiză.

Autoritatea de Supraveghere Financiară va desfășura, în perioada următoare, mai multe programe în acest domeniu pe care le va comunica în mod public.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


28/01/2021
GDPR

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy. You can change the settings of these cookies at any time by following the instructions in Disclaimer