• Home Press Releases
    Mesajul Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, adresat cu ocazia ediției de anul acesta a Galei Financial Intelligence
Mesajul Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Prof. Univ. Dr. Nicu Marcu, adresat cu ocazia ediției de anul acesta a Galei Financial Intelligence

25.11.2020

 

Bună seara,

Doresc să vă felicit în primul rând pentru rolul pe care vi-l asumați, acela de a prezenta în mod echilibrat și cu profesionalism informații despre economie și finanțe, cu precădere despre piețele financiare non-bancare.

Societatea are nevoie de asemenea demersuri jurnalistice credibile și de substanță, care să reflecte transformările profunde pe care le traversăm în această perioadă neobișnuită.

Ne confruntăm cu o situație pe care nu am mai întâlnit-o până acum, iar atenția Autorității de Supraveghere Financiară se îndreaptă către consolidarea stabilității piețelor pe care le supraveghează. Autoritatea a stabilit câteva direcții prioritare de acțiune, în acest sens, și apreciază ca esențială identificarea, alături de toți actorii pieței financiare non-bancare, a celor mai potrivite soluții pentru echilibrarea evoluțiilor din această perioadă.

Autoritatea va continua să se preocupe în acest context volatil, generat de criza sanitară globală, de stabilitatea și de evoluția piețelor reglementate, cu atât mai mult cu cât răspunsul acestora la efectul de contagiune cu evoluțiile de pe plan internațional este unul complex și nuanțat. Analizele de risc efectuate de specialiștii ASF – pe care le facem publice pe site-ul nostru și pe care vă invit, și cu acest prilej, să le consultați – relevă într-adevăr un grad ridicat de stres la nivelul piețelor europene, ceea ce impune, desigur, precauții suplimentare. Asemenea analize privind piețele financiare se realizează în permanență la nivelul Autorității, pentru o gestionare eficientă a unor eventuale vulnerabilități.

Autoritatea de Supraveghere Financiară dezvoltă la nivel național proiecte de educație financiară adresate cu precădere tinerilor din învățământul preuniversitar, dar și studenților și adulților. Derularea acestor programe educaționale cu concursul unor platforme de comunicare precum Financial Intelligence adaugă acestor inițiative o valoare considerabilă.

Pentru a încheia într-o notă potrivită unui moment aniversar, doresc să îmi exprim aprecierea pentru acest demers de recunoaștere a meritelor și contribuțiilor pe care companiile – și reprezentanții lor – le au în menținerea unui echilibru economic atât de necesar, în această perioadă.

 

Vă mulțumesc.

Prof. Univ dr. Nicu Marcu,

Președinte al Autorității de Supraveghere Financiară


25/11/2020
GDPR

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy. You can change the settings of these cookies at any time by following the instructions in Disclaimer