• Home Press Releases
    1.000 de persoane au apelat în acest an la SAL-Fin pentru a-și rezolva disputele cu firmele de asigurare
1.000 de persoane au apelat în acest an la SAL-Fin pentru a-și rezolva disputele cu firmele de asigurare

București, 10 noiembrie 2020 - Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar SAL-Fin a înregistrat, de la începutul anului și până în prezent, 1.000 de cereri de soluționare a diferendelor dintre consumatori și entitățile din piața financiară non-bancară, în condițiile în care pe parcursului anului trecut numărul total al solicitărilor a fost de 522.

Evoluția numărului de cereri primite spre soluționare (de la 32 în anul 2016 la circa 1.200 prognozate pentru sfârșitul acestui an) indică creșterea constantă a gradului de încredere a consumatorilor în soluțiile oferite de conciliatorii SAL-Fin.

Această stare de fapt este demonstrată și de evoluția numărului de litigii rezolvate. Astfel, de la înființarea SAL-Fin (2016) și până la sfârșitul lunii iunie a acestui an, au fost soluționate 885 de litigii.

grafic1 compr10112020

Din perspectiva obiectului cererilor, în perioada 2016 - semestrul I 2020, litigiile au vizat, în proporție de 99%, aspecte cu privire la despăgubirile primite în baza unor polițe de asigurare, iar în cazul răspunderii civile auto (RCA), acestea au reprezentat circa 84% din total.

Sumele suplimentare acordate consumatorilor ca urmare a derulării procedurilor de conciliere au crescut față de sumele inițiale primite cu aproximativ 2,95 milioane lei.

tabel   compr10112020

Pe lângă gratuitatea operațiunii de soluționare alternativă, un alt aspect ce vine să susțină avantajele de a apela la SAL-Fin îl reprezintă durata medie de soluționare a unui litigiu: 27 de zile pentru procedura de soluționare a litigiilor prin propunerea unei soluții și 55 de zile pentru procedura de soluționare a litigiilor prin impunerea unei soluții.

Mai multe detalii despre activitatea SAL-Fin puteți găsi AICI.

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


10/11/2020
GDPR

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy. You can change the settings of these cookies at any time by following the instructions in Disclaimer