Contagiunea între piețele de capital, în creștere în octombrie

Fenomenul, în strânsă corelație cu noile măsuri de restricție la nivel global dar și cu numărul crescut de cazuri Covid_19

Finalul lunii octombrie aduce scăderi pe marile piețe bursiere la nivel global, pe fondul îngrijorărilor privind al doilea val al pandemiei COVID-19, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată de bursele din America și Europa. În prezent, volatilitățile indicilor Bursei de Valori București s-au redus, iar regimul rămâne deocamdată unul mediu spre scăzut.

Relația dintre evoluția indicelui BET și numărul de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, din SUA și Italia, este una indirectă, astfel, creșterea numărului de îmbolnăviri din cele două țări a determinat o scădere a indicelui local, iar revenirea acestuia s-a produs, pe măsură ce s-a înregistrat o scădere a numărului de noi cazuri.

Indicii locali au avut evoluții negative pe termen foarte scurt (o săptămână - 16 octombrie vs. 23 octombrie), cu excepția indicelui BET-BK (0,24%). Cea mai semnificativă scădere a fost înregistrată de indicele BET-TR (-0,92%).

Analiza contagiunii indică faptul că piața de capital din România este sensibilă la factorii de risc care influențează piețele de capital învecinate (Polonia, Austria și Ungaria). Contagiunea (IMF) este definită ca impactul modificărilor în prețul activelor dintr-o regiune (bursă) asupra prețurilor din altă regiune (bursă).

Ca urmare a așteptărilor economice legate de efectele pandemiei cauzate de răspândirea COVID-19, contagiunea a crescut rapid în luna februarie și începutul lunii martie și a atins cea mai mare valoare din 2011. În luna mai contagiunea dintre piețele europene de capital s-a menținut la un nivel critic, apropiat de cel din criza globală din 2008. În perioada iunie-august, contagiunea a continuat să scadă, concomitent cu relaxarea condițiilor de izolare sociale luate de toate economiile europene. În lipsa altor șocuri economice, contagiunea s-a redus și în luna septembrie, dar a început ușor să crească în luna octombrie.

Mai multe detalii despre riscurile și tendințele săptămânii pe piețele financiare găsiți în ediția nr. 43/ 29.10.2020 - Raportul Tendințe și riscuri pe piețele financiare locale și internaționale, ce poate fi accesat AICI .