Timisoara, intalnire CSA-piata locala din regiunea Vest

Astăzi, 4 octombrie, a avut loc la Timişoara înâlnirea-dezbatere cu tema „Dialog şi soluţii pentru dezvoltarea pieţei asigurărilor din Regiunea Vest”. Evenimentul a fost găzduit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) - autoritatea autonomă de specialitate cu atribuţii de reglementare şi control în domeniul asigurărilor din România.
Alături de conducerea CSA, evenimentul a reunit reprezentanţi ai pieţei regionale de asigurări, ai asociaţiilor profesionale din domeniu, respectiv UNSAR, UNSICAR, BAAR, ai Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), ai administraţiei publice locale, precum şi ai mediului de afaceri din regiunea de dezvoltare Vest.
„Considerăm că Judeţul Timiş este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din ţară şi un important pol de dezvoltare economică al regiunii vest, implicit, pentru industria asigurărilor. Prin urmare, am organizat întâlnirea noastră aici la Timişoara pentru că dorim să creştem dialogul cu reprezentanţii pieţei locale a asigurărilor şi să identificăm împreună nevoile acestei importante regiuni pentru continuarea consolidării pieţei asigurărilor pe plan local în contextul noilor provocări europene.
Totodată, profit de prezenţa domnului Primar la această dezbatere şi doresc să anunţ intenţia de a deschide o reprezentanţă CSA la Timişoara în cursul anului viitor ”, a declarat preşedintele CSA, doamna Angela Toncescu.
Iniţiativa CSA a fost salutată de reprezentanţii administraţiei publice locale, de
Prefectul Judeţului Timiş, domnul Ovidiu Virgil Drăgănescu şi de Primarul Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu care au adresat câteva cuvinte în deschiderea dezbaterii, manifestându-şi aprecierea pentru atenţia acordată de CSA regiunii vest prin organizarea unui eveniment de această anvergură la Timişoara.
Domnul Gheorghe Ciuhandu a arătat că Timişoara este un oraş important în vestul ţării care atrage multe investiții străine fapt ce duce şi la atragerea şi dinamizarea pieţei asigurărilor pe plan local. În prezent se lucrează la un amplu proiect de dezvoltare urbană fapt ce va duce la extinderea ariei de influență a orașului, centrul de greutate se va muta astfel spre servicii şi în construcţii.
“Pătrunzând în angrenajul economic al Europei căutăm să facem din Timișoara un pol de atracție și pentru asigurări.”, a spus domnul Gheorghe Ciuhandu, Primarul Timișoarei.
Domnul Constantin Toma, preşedinte şi director general al Omniasig Viena Insurance Group, prezent în calitate de oaspete de onoare şi vorbitor a împărtășit celor prezenți din experiența de succes al unuia dintre cele mai mari grupuri europene de asigurări, lider în Europa centrală şi de est.
Domnul Toma a salutat iniţiativa CSA de a organiza astfel de întâlniri la nivel regional şi a subliniat faptul că: “Penetrarea Produsului Intern Brut şi a consumului de asigurări per capita înregistrate în Europa arată că decalajul faţă de UE este foarte mare şi nu se poate micşora decât prin aplicarea şi respectarea unui set amplu de măsuri, de reglementări armonizate cu directivele europene în domeniu”.
Din partea Parlamentului României, a fost prezent în calitate de oaspete şi vorbitor domnul deputat prof.dr.ing. Petru Andea. Domnia sa a subliniat că una dintre cele mai importante probleme este încrederea populaţiei în sistemul asigurărilor, rolul CSA fiind tocmai acela de a asigura îndeplinirea acestui lucru. Domnul deputat Andea a transmis faptul că Parlamentul urmăreşte şi susţine CSA în activitatea desfășurată .
Cu ocazia acestui eveniment, preşedintele CSA, doamna Angela Toncescu, a prezentat succint situaţia actuală a pieţei de asigurări, subliniind faptul că în prezent piaţa îşi continuă ritmul de creştere, conform rezultatelor obţinute în semestrul în 2007:
1) prime brute subscrise: în creştere cu 29%, peste 667 milioane lei (peste 200 milioane euro) faţă de sem.I 2006,
2) indemnizaţii brute plătite: în creştere cu 36%, peste 400 milioane lei (peste 120 milioane euro ), faţă de sem.I 2006,
3) prime brute subscrise cedate în reasigurare a crescut cu 25,67%, faţă de sem. I 2006;
4) rezerve tehnice brute au crescut cu 34% în semestrul I 2007, faţă de semestrul I 2006.
Totodată președintele CSA a subliniat faptul că în contextul noilor provocări europene, CSA continuă seria măsurilor de armonizare a legislaţiei naţionale cu directivele europene în domeniu.
Astfel, în perioada imediat următoare, după ce vor fi aprobate de Parlament, vor intra în vigoare următoarele reglementări:
- în vederea profesionalizării pieţei româneşti de brokeraj, CSA a făcut un prim pas prin emiterea Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări/ şi sau în reasigurări, aprobate prin Odinul nr.10/2007.
Aceste norme prevăd deschiderea şi menţinerea de către CSA a unui registru al tuturor persoanelor juridice şi fizice care intermediază, în numele asigurătorilor sau în numele clienţilor, asiguraţi sau potenţiali asiguraţi, produse de asigurare. Prin aceasta se urmăreşte creşterea gradului de protecţie al asiguraţilor prin responsabilizarea vânzătorului în relaţia cu clientul său.
De asemenea, normele reglementează şi obligativitatea persoanelor înregistrate să obţină un certificat de pregătire profesională în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a normelor privind acreditarea entităţilor care organizează cursuri de calificare şi perfecţionare profesională, reprezentând una din cerinţele minime impuse de Directiva CE nr. 92/ 2002, pentru a fi înscris în acest registru.
- Modificarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, prin introducerea constatului amiabil în caz de accidente de circulaţie şi
- Legea asigurării obligatorii a locuinţelor
sunt două reglementări absolut noi pentru sectorul financiar românesc.
Prin urmare, implementarea acestora va fi o provocare nu numai pentru piaţa asigurărilor, ci şi pentru autoritatea de supraveghere şi reglementare în domeniu.
- Reanalizarea tarifelor de primă pentru RCA
Având în vedere numărul crescut de evenimente rutiere ce au loc în afara graniţelor României şi care au o medie a cererii de despăgubire de 3-4 ori mai mare decât în România, este necesară modificarea (reanalizarea) tarifelor de primă de către fiecare asigurător autorizat să practice asigurări obligatorii de răspundere civilă RCA.
Limitele actuale de despăgubire vor creşte vertiginos în anul 2009. Practic, valoarea lor se va dubla faţă de cele din acest an. Acest lucru impune de asemenea reconsiderarea tarifelor primelor de asigurare pentru asigurarea obligatorie RCA, în sensul majorării acesteia.
Pentru anul 2008, având în vedere majorarea limitelor de despăgubire cu 50% faţă de 2007, se aşteaptă ca asigurătorii să majoreze tarifele de primă pentru RCA.

 

Limita de despăgubire:

2007

2008

%

- pentru pagube materiale

100.000 euro

150.000 euro

↑ 50%

- pentru vătămări corporale

500.000 euro

750.000 euro

↑ 50%

 

O altă direcţie de acţiune este Solvabilitate II - noua legislaţie europeană propusă pentru a reglementa cerinţele de capital ale societăţilor de asigurare, întărind regimul prudenţial privind asigurătorii. (CSA a organizat deja în luna mai acestui an o sesiune de instruire profesională în acest sens)
Pregătirea personalului propriu şi susţinerea pregătirii celor care lucrează în sectorul asigurărilor sunt considerate condiţii necesare pentru realizarea obiectivului acestei strategii: aplicarea prevederilor Directivei Solvency 2.
Pentru a creşte importanţa autorităţilor de supraveghere din cele două state membre recent aderate la UE, CEIOPS a propus şi a aprobat desfăşurarea la Bucureşti a unui Seminar regional dedicat problemei Solvabilităţii II. Acesta va avea loc în iunie 2008, pe parcursul a două zile şi se va concentra asupra problemelor întâmpinate de autorităţile de supraveghere în procesul de implementare al sistemului Solvabilităţii II.
Cu această ocazie CSA a adresat un apel către societăţile de asigurări mari şi mici să participe la studiul de impact (QIS4) pregătit de CEIOPS şi să dezvolte propriile evaluări ale posibilului impact pe care noul regim îl va avea asupra lor.
S-a subliniat faptul că este în interesul societăţilor de asigurări şi al întregii pieţe româneşti de profil să se implice, pentru că, în caz contrar, îşi vor pierde dreptul de a reclama eventuale disfuncţionalităţi de aplicare a acestuia.
Pentru CSA, o noutate absolută o reprezintă şi intenţia de înfiinţare a Institutului de Management în Asigurări (IMA)
Consiliul CSA a decis instituirea în cadrul autorităţii de reglementare a unei structuri care să coordoneze pregătirea profesională a tuturor celor care urmează să lucreze precum şi a celor care lucrează în asigurări.
Pe termen mediu se urmăreşte ca obţinerea unui loc de muncă şi promovarea într-o nouă poziţie să se facă prin obţinerea unui certificat de calificare profesională şi, respectiv, a unui atestat de pregătire profesională continuă.
Acest proiect este în proces de avizare la ministerele implicate, va fi promovat printr-o hotărâre de guvern.
Numele propus pentru această structură este Institutul de Management în Asigurări (IMA) şi va duce la îndeplinire prerogativele acordate prin lege în domeniul pregătirii profesionale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Domnul Dan Constantinescu, membru al Consiliului CSA, a făcut câteva precizări referitoare la necesitatea şi modul de funcţionare al viitorului Institut IMA.
“ Nu capitalul sau tehnologia diferenţiază o societate de alta, ci factorul uman este cel care contează inclusiv în industria asigurărilor”.
Domnul Constantinescu şi-a exprimat speranţa că viitoarea reprezentanţă de la Timişoara va constitui şi centrul de formare profesională în asigurări pe plan local.
Prin toate măsurile întreprinse CSA urmăreşte consolidarea încrederii în sistemul asigurărilor precum şi creşterea prestigiului celor care lucrează în acest sistem.
În calitate de gazdă şi de moderator al sesiunii de dezbateri, doamna Aurelia Cristea, membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a prezentat o analiză a pieţei asigurărilor pe regiunea Vest, din punct de vedere al valorii primelor brute subscrise în ultimii 2 ani, respectiv 2005 şi 2006. Din aceasta rezultă că judeţul Timiş a ocupat o pondere în total prime brute subscrise la nivel naţionalde cca. 6%. La nivelul judeţului Timiş s-a consemnat o creştere nominală în lei de cca. 15%, fapt ce a poziţionat regiunea pe locul 2 în topul general al judeţelor. La nivel regional numărul brokerilor este de 23, reprezentând 5,93% din totalul brokerilor autorizaţi.
Rezultatele activităţii brokerilor din regiunea de vest la 30.06.2007 arată că judeţul Timiş are o pondere în total de aproape 2%, din totalul de 3,59% pe întreaga regiune.
Cea de-a doua parte a dezbaterii a continuat cu expunerea prezentărilor despre rolul, activitatea şi preocupările asociaţiilor profesionale din domeniu, respectiv Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR) şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), ai Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR) şi ai Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS).
Expunerile vorbitorilor au generat, în cea de-a doua parte a sesiunii, un dialog activ între cei prezenţi şi autoritatea de supraveghere a asigurărilor, reprezentată la acest eveniment atât de conducere, cât şi de directorii direcţiilor de specialitate pe probleme de reglementare, autorizare, stabilitate financiară, supraveghere şi control, şi, nu în ultimul rând, juridice.

 

04 octombrie 2007