Referitor la comunicatul de presă transmis astăzi 06.07.2009 de către S.C. CAPITAL & ALLIANCE INSURANCE BROKER - S.R.L
Hotărârile luate de instanţa judecatorească au arătat că Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 32/2009 din 20/01/2009 privind interzicerea temporară a exercitării activităţii de asigurare şi/sau reasigurare a Societăţii Comerciale CAPITAL & ALLIANCE INSURANCE BROKER - S.R.L., care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 50 din 28/01/2009, este temeinică şi legală.
Astfel, Curtea de Apel a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr.32/2009, cerere formulată de către S.C. CAPITAL & ALLIANCE INSURANCE BROKER S.R.L. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins şi recursul înaintat de S.C. CAPITAL & ALLIANCE INSURANCE BROKE S.R.L. împotriva hotărârii Curţii de Apel, facând astfel ca sentinţa să devină irevocabilă.
Totodată, în data de 11.06.2009, Curtea de Apel a respins şi acţiunea formulată de sus numitul broker privind anularea deciziei nr.32/2009.
Pe cale de consecinţă, decizia autorităţii de supraveghere este temeinică şi legală.
Devine astfel clar faptul că tehnicile de manipulare a opiniei publice pe care societatea mai sus numită încearcă să le folosească încă din februarie 2009 nu pot conduce la deformarea realităţii.
6 iulie 2009
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.