• Home Press Releases
    Măsuri analizate cu piaţa pentru facilitarea accesului şi altor societăţi în acţionariatul PAID

Măsuri analizate cu piaţa pentru facilitarea accesului şi altor societăţi în acţionariatul PAID

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), condus de domnul președinte Daniel Tudor, a avut în ultimele zile o serie de întâlniri cu reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), acționarii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) și directorul general al acestei societăți, doamna Aurelia Cristea, în vederea stabilirii unor coordonate care vor fi urmate în perioada imediat următoare pentru crearea unui cadru stabil de aplicare a Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. 

S-a convenit astfel, în principal, ca, în cel mai scurt timp, PAID să efectueze demersurile necesare pentru a permite accesul în acționariatul său tuturor societăților de asigurare autorizate să practice asigurări de locuințe care își exprimă intenția fermă în acest sens, cu acceptarea reprezentativității lor în Consiliul de Administrație al Pool-ului. 

Se apreciază că asemenea măsuri vor contribui la asigurarea unui climat concurențial propice pentru promovarea stabilităţii activităţii de asigurare și protejarea intereselor asiguraților, care reprezintă în fapt scopul CSA ca autoritate unică de reglementare, supraveghere și control.

15 noiembrie 2012

Cookies

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.