Raportare pe site

În tabelul următor sunt prezentate cerințele de publicare pe site-urile proprii ale administratorilor de pensii private.

 

 

Denumire raportare

Scurt sumar informații primite prin raportare

Periodicitate transmitere (zilnic, săptămânal, lunar, trimestrial, semastrial, anual)

Termen de raportare

Legislație
(se va menționa referința din legislație - art, alin, pct din Lege, Regulament, Instrucțiune, etc unde este prevăzută obligația de transmiterea a raportării  și formatul în care trebuie transmisă) până la nivel de articol

1

Societăți de administrare a fondurilor de pensii administrate privat

Raport anual de informare a participantilor

-

anual

31-May

Norma nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, art. 26, alin 1

Raport financiar anual

Situaţiile financiare anuale trebui sa contina: situaţiile financiare anuale individuale ale fondului de pensii/ administrator,  raportul anual al consiliului de administraţie, declaraţia scrisă de asumare a răspunderii administratorului, raportul de audit întocmit de auditorul financiar, hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor, balanţa de verificare a conturilor sintetice şi analitice la 31 decembrie

anual

15-Apr

Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, art. 114,  Norma nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, art. 28, Norma nr. 7/2017 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale ale entităţilor din sistemul de pensii private, art. 14 alin. 2

Raportările contabile semestriale

Dosarul raportărilor contabile semestriale trebuie sa cuprinda: raportările contabile semestriale , balanţa de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmeşte raportarea contabilă semestrială

semestrial

16-Aug

Norma nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private, art. 10  alin. 2, art. 14 alin. 2

 

Rata de rentabilitate

Administratorul calculează şi raportează trimestrial A.S.F. rata de rentabilitate a fondului de pensii administrat privat, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei efectuării calculului, conform actelor normative aplicabile

trimestrial

Administratorul publică trimestrial pe pagina proprie de internet rata de rentabilitate anualizată a fondului de pensii administrat privat pe care îl administrează, în a patra zi lucrătoare de la încheierea trimestrului. 

Norma 7/2010  privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii administrate privat  art 9

 

Numărul total de participanţi și structura portofoliului de investiţii

Lunar, pentru activitatea fondului de pensii administrat privat, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii anterioare, următoarele informaţii: a) numărul total de participanţi ai fondului de pensii administrat privat şi structura acestora pe grupe de sex şi vârste, respectiv: până la 19 ani, între 20-24 de ani, între 25-29 de ani, între 30-34 de ani, între 35-39 de ani, între 40-44 de ani, între 45-49 de ani, între 50-54 de ani, între 55-59 de ani, între 60-64 de ani şi peste 65 de ani; b) structura portofoliului de investiţii.

lunar

în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii anterioare

Norma nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, art. 29, alin 2

 

Valoarea activului total al fondului de pensii administrat privat, valoarea activului net al fondului de pensii administrat privat; numărul total de unităţi de fond ale fondului de pensii administrat privat; d) valoarea unitară a activului net al fondului de pensii administrat privat. 

Săptămânal, administratorul are obligaţia de a publica în a doua zi lucrătoare a săptămânii, pe pagina proprie de internet, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, următoarele informaţii referitoare la activitatea fondului de pensii administrat privat: 
   a) valoarea activului total al fondului de pensii administrat privat; 
   b) valoarea activului net al fondului de pensii administrat privat; 
   c) numărul total de unităţi de fond ale fondului de pensii administrat privat; 
   d) valoarea unitară a activului net al fondului de pensii administrat privat. 

Săptămânal

În a doua zi lucrătoare a săptămânii, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente

Norma nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat, art. 29, alin 3

2

Societăți de administrare a fondurilor de pensii facultative

Raport anual de informare a participantilor

-

anual

31-May

Norma nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, art. 26. alin 1

Raport financiar anual

Situaţiile financiare anuale trebui sa contina: situaţiile financiare anuale individuale ale fondului de pensii/ administrator,  raportul anual al consiliului de administraţie, declaraţia scrisă de asumare a răspunderii administratorului, raportul de audit întocmit de auditorul financiar, hotărârea adunării generale ordinare a acţionarilor, balanţa de verificare a conturilor sintetice şi analitice la 31 decembrie

anual

15-Apr

Norma nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, art. 29 alin 1

Raportările contabile semestriale

Dosarul raportărilor contabile semestriale trebuie sa cuprinda: raportările contabile semestriale , balanţa de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmeşte raportarea contabilă semestrială

semestrial

16-Aug

Norma nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private, art. 10  alin. 2, art.14 alin. 2.

 

Rata de rentabilitate

Administratorul calculează şi raportează trimestrial A.S.F. rata de rentabilitate a fondului de pensii administrat privat, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei efectuării calculului, conform actelor normative aplicabile

trimestrial

 Administratorul publică rata de rentabilitate a fondului de pensii pe care îl administrează în a patra zi lucrătoare de la încheierea trimestrului. 

Norma 10/2009  privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii administrate privat  art 7

 

Numărul total de participanţi, contributii brute si structura portofoliului de investiţii

Lunar, pentru activitatea fiecărui fond de pensii facultative, administratorul are obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet, în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii anterioare, următoarele informaţii: a) numărul total de participanţi ai fondului de pensii facultative şi structura acestora pe grupe de sex şi vârste, respectiv: până la 19 ani, între 20-24 ani, între 25-29 ani, între 30-34 ani, între 35-39 ani, între 40-44 ani, între 45-49 ani, între 50-54 ani, între 55-59 ani, 60-64 ani şi peste 65 de ani; b) valoarea contribuţiilor brute încasate de fondul de pensii facultative; c) structura portofoliului de investiţii.

lunar

în termen de 10 zile lucrătoare de la încheierea lunii anterioare

Norma nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, art. 29 alin 2

 

 Valoarea activului total al fondului de pensii facultative; valoarea activului net al fondului de pensii facultative, numărul total de unităţi de fond ale fondului de pensii facultative, valoarea unitară a activului net.

Săptămânal, administratorul are obligaţia de a publica, în a doua zi lucrătoare a săptămânii, pe pagina proprie de internet, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente, următoarele informaţii referitoare la activitatea fiecărui fond de pensii facultative: a) valoarea activului total al fondului de pensii facultative; b) valoarea activului net al fondului de pensii facultative; c) numărul total de unităţi de fond ale fondului de pensii facultative; d) valoarea unitară a activului net.

Săptămânal

În a doua zi lucrătoare a săptămânii, pentru ultima zi lucrătoare a săptămânii precedente

Norma nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, art. 29 alin 3

3

FGDSPP (Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private)

Raportul anual de activitate

Raport FGDSPP

anual

15-Jun

Legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,  art. 24 alin. (2)

Raportările contabile semestriale

Dosarul raportărilor contabile semestriale trebuie sa cuprinda: raportările contabile semestriale , balanţa de verificare a conturilor sintetice la data de 30 iunie a anului pentru care se întocmeşte raportarea contabilă semestrială

semestrial

in termen de 5 zile lucratoare de la data trimiterii la ASF

Norma nr. 9/2011 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private, art. 21³, alin.2

 

Raport financiar anual

Raportările contabile semestriale trebuie să ofere o imagine reală a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, precum şi a rezultatului acestora (Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, contul de profit şi pierdere, etc)

anual

15-Apr

Norma nr. 7/ 2017 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale individuale ale entităţilor din sistemul de pensii private art. 23, alin.2

 


24/03/2021
GDPR

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy. You can change the settings of these cookies at any time by following the instructions in Disclaimer