• Home IDD
    EIOPA - Consultare publică asupra avizului tehnic privind integrarea factorilor și riscurilor de sustenabilitate în actele delegate aferente Directivei Solvency II și Directivei IDD

EIOPA - Consultare publică asupra avizului tehnic privind integrarea factorilor și riscurilor de sustenabilitate în actele delegate aferente Directivei Solvency II și Directivei IDD

Proiectul Comisiei Europene privind finanțarea sustenabilă în cadrul proiectului-cadru privind Uniunea Piețelor de Capital, a debutat  în decembrie 2016 prin:

- stabilirea unui grup de experți de nivel înalt,

publicarea unui plan de acțiune pentru o creștere sustenabilă a finanțării – în luna martie 2018,

- adoptarea unui pachet legislativ privind taxonomía – în data de 24 mai 2018,

- stabilirea unui grup de experți tehnici din rândul statelor membre, începând cu 13 iunie 2018.

          

 Pachetul legislativ adoptat în data de 24 mai cuprinde:

-criteriile pentru determinarea unui sistem de clasificare unificată, taxonomie, la nivelul Uniunii Europene, care să definească ceea ce este sustenabil și să identifice domeniile în care investițiile sustenabile pot avea cel mai mare impact,

  - cerințele privind o evaluare obligatorie a preferințelor ESG (guvernanță, mediu social, mediu înconjurător) ale investitorilor,

   - introducerea definițiilor noilor categorii de indici de referință, și anume „indicele de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon” și „indicele de referință pentru activitățile cu impact pozitiv în ceea ce privește emisiile de carbon”.

   

În mandatul acordat EIOPA, Comisia solicită modificarea Regulamentelor Delegate aferente IDD prin integrarea factorilor și riscurilor de sustenabilitate în procesele de luare a deciziilor privind investițiile.

Avizul tehnic EIOPA va fi bazat pe principii, principalele solicitări privind IDD se referă la cerințele organizaționale – conflictele de interese și adaptarea pieței țintă în cadrul guvernanței și supravegherii produselor (POG).

Comisia dorește o abordare unitară referitor la introducerea prevederilor privind finanțarea sustenabilă în completarea regulamentelor aferente directivelor Solvabilitate II și IDD și, în același timp, o colaborare strânsă între EIOPA și ESMA privind pregătirea avizelor tehnice, sugerând grupuri de lucru comune.

În data de 26 noiembrie 2018 a fost publicat pe site-ul EIOPA, proiectul avizului tehnic cu propunerile EIOPA pentru amendarea actelor delegate aferente Solvency II și IDD.  

Termenul limită pentru transmiterea comentariilor este 30 ianuarie 2019.

Mai multe detalii găsiți AICI.

Cookies

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.