Urmare a aprobării regulamentelor de către Consiliul European și Parlamentul European, Comisia Europeană a adoptat și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în data de 20 decembrie 2017, regulamentele delegate aferente Directivei nr. 2016/97:
- Regulament Delegat (EU) 2017/2358 privind politica de monitorizare internă și guvernanță a produsului, aplicată de asigurători și distribuitorii de asigurări;
- Regulament Delegat (EU) 2017/2359 privind solicitările de informații și regulile de conduită, aplicabile distribuției produselor de investiții bazate pe asigurări.
Regulamentele Delegate în aplicarea Directivei nr. 2016/97 sunt prevăzute a intra în vigoare pe 23 februarie 2018, data limită de transpunere a directivei în legislațiile naționale ale Statelor Membre.
Însă, la nivel european, a fost inițiată o campanie privind amânarea aplicării prevederilor IDD, rezultatul fiind acela că Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să înainteze un proiect de directivă privind amânarea datei de aplicare a prevederilor Directivei nr. 2016/97. Noua dată propusă pentru aplicarea Directivei nr. 2016/97 este data de 01.10.2018.
În consecință, Comisia a procedat la elaborarea unui proiect de regulament delegat de modificare a celor 2 regulamente delegate publicate, modificarea referindu-se la amânarea aplicării prevederilor Directivei nr. 2016/97 în funcție de data menționată în directiva de modificare a Directivei nr. 2016/97.
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.