Regulamentele Comisiei pot fi regăsite AICI
Comisia a adoptat reglementări pentru protejarea consumatorilor de produse financiare.
În premiera, noile prevederi privind procesul de supraveghere și guvernanță internă a produsului impun creatorilor de produse să prioritizeze interesele consumatorilor atunci când creează, dezvoltă și distribuie produse de asigurare. Prin noile reguli de conduită a afacerii, acestia asigură un nivel înalt de protecție pentru consumatorii care își investesc economiile în produse de investiții bazate pe asigurări, așa cum sunt produsele de asigurare de viață cu componentă investițională.
Cei care distribuie produsele de asigurare respectă noile standarde de prevenire a conflictelor de interese și gestionare a acceptării comisioanelor și plăților de la terți (așa-numitele stimulente).
Regulile stabilesc, de asemenea, și tipul de informație pe care distribuitorii îl obțin de la clienți atunci când oferă consultanță precum și cazurile când produsele pot fi oferite fără consultanță.
Regulile de implementare adoptate de Comisie, sub forma unor regulamente delegate, vor intra în vigoare pe 23 februarie 2018, ulterior verificării acestora de către Parlamentul și Consiliul European.
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.