Regulamentul Comisiei care conține formatul standardizat al documentului aferent produsului de asigurare, este disponibil AICI. Acesta a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 12 august 2017.
Comisia a adoptat reglementări privind IPID, documente care vor însoți toate contractele de asigurare non-viață, începând din 2018. Aceste reguli noi permit consumatorilor deținerea tuturor informațiile necesare în vederea luării unei decizii documentate, conștiente, atunci când achiziționează produse de asigurare pentru locuință, autovehicul, călătorii în strănatate.
Tipul de document cu informații esențiale privind produsele de de investiții bazate pe asigurări a fost adoptat deja pentru contractele de asigurare de viață și alte produse de investiții conform Regulamentului (UE) 286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP).
Regulamentul Comisiei privind IPID, adoptat sub formă ITS, aparține setului de reguli de nivel 2 aferent Directivei 2016/97 privind distribuția de asigurări – IDD, directivă care va fi aplicată în toate Statele Membre ale Uniunii Europene, din februarie 2018.
De asemenea, comunicatul Comisiei Europene din 11 august 2017specifică și următoarele informații, referitor la alte acte delegate aferente Directivei 2016/97 privind distribuția de asigurări – IDD:
Scopul IDD este de a crea condiții de concurență echitabile pentru distribuitorii de produse de asigurare din Uniunea Europeană și de a consolida protecția consumatorilor de produse de asigurare. IDD va asigura standarde de transparență corespunzătoare prin stabilirea informațiilor necesare prezentate consumatorilor anterior incheierii unui contract de asigurare. Urmatorul set de reglementări privind IDD va fi adoptat de către Comisie în perioada următoare. Aceste reguli vor acoperi procesul de supraveghere și guvernanță internă a produsului, POG – pentru toate produsele de asigurare, precum și diferite reguli privind conduita în afaceri – pentru produsele de asigurare de viață.
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.