• Home Press Releases
    Protocol de colaborare încheiat între ASF și Asociația de Arbitraj Instituționalizat

Protocol de colaborare încheiat între ASF și Asociația de Arbitraj Instituționalizat

Bucureşti, 3 august 2017 - Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Asociația de Arbitraj Instituționalizat (AAI) au încheiat un protocol de colaborare în vederea creșterii calitative a nivelului general de pregătire și informare a consumatorilor în domeniul serviciilor financiare non-bancare, cu precădere în materia soluționării alternative a litigiilor/disputelor în afara cadrului instanțelor de judecată.

Conform prevederilor protocolului, specialiștii din ASF și AAI vor coopera în toate domeniile de interes comun, prin:

  • desfășurarea de prezentări în domeniul financiar non-bancar și în domeniul arbitrajului instituționalizat susținute în cadrul unor conferințe/seminarii;
  • implicarea în inițierea, propunerea, consultarea, redactarea și dezbaterea proiectelor de acte normative care au ca obiect reglementarea activității de soluționare alternativă a litigiilor;
  • colaborarea în definirea/elaborarea unor programe de calificare profesională și de pregătire continuă a arbitrilor;
  • colaborarea în elaborarea de materiale de promovare destinate asociațiilor de consumatori şi profesioniştilor/comercianţilor din sectoarele relevante de business;
  • informarea pe criterii de reciprocitate a consumatorilor și orientarea corectă a celor care s-au adresat greșit uneia dintre aceste entități, diseminându-se implicit și date despre existența celorlalte entităţi de soluționare alternativă a litigiilor, precum și despre obiectul specific de activitate al acestora;
  • accesarea prin proiecte comune a fondurilor europene sau din alte surse, pentru promovarea metodelor alternative de soluţionare a litigiilor;
  • utilizarea prin mijloacele de informare în masă atât în comun, cât și separat pentru mediatizarea acțiunilor care formează obiectul prezentului protocol.

 
Totodată, cele două părţi vor face schimb de informații statistice în scopul evaluării posibilităților de îmbunătățire a activității lor. Datele și informațiile se vor transmite la nivel agregat, depersonalizate și vor conține categoriile de informații furnizate de fiecare parte către autoritățile competente, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.
 
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.