Bucureşti, 11 aprilie 2017 - Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea măsurilor de redresare financiară, potrivit Legii nr.503/2004, pentru restabilirea situaţiei financiare în cursul anului 2016, asumate de Adunarea Generală şi Consiliului de Administraţie al Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A., şi a decis aplicarea dispoziţiilor Legii nr.246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, începând cu data emiterii Deciziei nr.463 din 04.04.2017.
În continuare, conducerea societăţii are obligaţia realizării unor măsuri preluate din planul de redresare, la care se mai adaugă acţiuni de restabilire a fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţele de capital minim (MCR) şi de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de către un potenţial investitor, potrivit Memorandumului de înţelegere cu Dr. Max Roessler.
Pentru neîndeplinirea planului de redresare, Consiliul ASF a hotărât retragerea autorizaţiei de Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de Director General domnului Dan Odobescu şi sancţionarea cu amendă a acestuia, potrivit Deciziilor nr. 492/10.04.2017 şi nr. 493/10.04.2017.
Totodată, Consiliul ASF a decis sancţionarea cu amendă a domnului Cristian Pascale, în calitate de membru al CA al SAR City S.A., conform Deciziei nr. 494/10.04.2017.
Împotriva deciziilor ASF pot fi formulate contestaţii, fără ca executarea sancţiunilor să fie suspendată pe durata soluţionării acestora.
*********
Despre ASF
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro
www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.