• Home Press Releases
    Președintele ASF a condus reuniunea Comitetului pentru Analize Economice și de Piață din cadrul ESMA

Președintele ASF a condus reuniunea Comitetului pentru Analize Economice și de Piață din cadrul ESMA

Bucureşti, 14 martie 2017 Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), domnul Mişu Negriţou, a condus reuniunea Comitetului pentru Analize Economice şi de Piaţă (CEMA) din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) ce a avut loc la Paris, la sfârşitul săptămânii trecute.

La această întâlnire au fost prezentate primele concluzii ale analizelor efectuate de cele trei grupuri de cercetare, constituite la nivelul Comitetului, cu privire la dezvoltarea unor indicatori de risc pentru fondurile de investiţii alternative, la lichiditatea pe piaţa obligaţiunilor corporative şi la derivatele pe curs valutar.

Decizia înfiinţării celor trei grupuri a fost luată în cadrul precedentei întâlniri CEMA, desfăşurată anul trecut la Bucureşti, în urma propunerilor venite din partea ASF, care a şi preluat de altfel coordonarea unuia dintre cele trei proiecte de cercetare.

„Analizele aprofundate reprezintă o necesitate şi pot scoate în evidenţă soluţiile potrivite pentru fundamentarea unor decizii strategice care să contribuie la stabilitatea şi predictibilitatea pieţelor financiare”, a declarat domnul Mişu Negriţoiu, care coordonează lucrările CEMA în calitate de Preşedinte.

Direcţiile de acțiune pe care se concentrează CEMA vizează identificarea proactivă și evaluarea la nivel micro-prudențial a evoluțiilor și potenţialelor riscuri și vulnerabilităţi de pe piețele financiare, precum şi realizarea unor analize cost-beneficiu și de impact privind inițiativele de reglementare și supraveghere a piețelor.

Comitetul pentru Analize Economice și de Piață este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente în supravegherea pieţei de capital din cadrul UE și beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanțe și economie din mari universități europene și analiști specializați în domeniul piețelor financiare.

Înființată în anul 2011, ESMA este unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară, aflându-se într-o cooperare strânsă cu Autoritatea Bancară Europeană (EBA) și cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA).

*********

Despre ASF

ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Cookies

www.asfromania.ro uses cookies to personalize and improve your experience on our website. Before continuing to browse www.asfromania.ro, please take the time to read and understand the content of the Cookie Policy. By continuing to browse our website you confirm your acceptance of the use of cookies according to the Cookie Policy.