• Home Press Releases
    Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Raportul Anual 2013

Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat Raportul Anual 2013

Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus vineri, 27 iunie 2014, la Parlamentul României, Raportul Anual de activitate pentru 2013.
 
Documentul este disponibil începând de astăzi, 1 iulie 2014 și pe web-site-ul Autorității de Supraveghere Financiară: http://www.asfromania.ro/index.php/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-asf
 
Este primul Raport Anual al Autorității de Supraveghere Financiară după materializarea intenției Parlamentului de a pune sub aceeași autoritate toate piețele financiare nebancare: asigurări, piață de capital şi pensii private, atât din perspectiva reglementării, dar mai ales a supravegherii unitare.
 
“S-ar putea ca utilizatorii Raportului să fie surprinși că am inclus în raport o analiză critică a propriei activități, împreună cu prezentarea unor măsuri viitoare de îmbunătățire, dar considerăm că transparența stă la baza dezvoltării continue a pieței și este un element definitoriu împotriva stagnării și regresului. Prin propria evoluție vrem să contribuim la dezvoltarea piețelor, iar la finalul procesului de integrare suntem hotărâți ca ASF să întrunească toate așteptările pentru care a fost înființată: creșterea încrederii, a siguranței investițiilor și dezvoltarea economică a României”, a declarat Președintele ASF, domnul Mișu Negrițoiu.
 
Realizarea raportului nu reprezintă doar îndeplinirea unei obligații legale, ci este un demers minuțios de analiză a particularităților activității Autorității și a evoluției piețelor pe care ASF le supraveghează.
 
Raportul include situațiile financiare pentru anul 2013 ale ASF și ale celor trei autorități precursoare, împreună cu raportul de audit extern.