Ghiduri investitori piață capital

Ghidul pentru investitori în cazul incapacității intermediarilor autorizați de ASF de a returna fondurile bănești și instrumentele financiare datorate sau aparținând investitorilor aduce un surplus de informaţii referitoare la: rolul Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI); ce înseamnă compensaţie?; care sunt condițiile de a fi considerat investitor eligibil pentru compensare?; ce fac în situația în care mă calific ca investitor compensabil? cum se completează cererea de compensare ? precum şi informaţii legate de plata compensaţiei.

Ghidul investitorului în fonduri de investiții conține principalele noțiuni despre fondurile de investiții și prezintă răspunsul specialiștilor la întrebările:
Ce sunt fondurile de investiții? Cui se adresează fondurile de investiții? Ce sunt unitățile de fond? Cum funcționează un fond de investiții? Ce sunt  societățile de administrare a investițiilor? Ce sunt depozitarii? Cum se investește într-un fond de investiții? Ce tipuri de fonduri există în funcție de  politica de investiții? Sfaturi utile pentru investitori.

Ghidul MICULUI ACȚIONAR  este un material ce prezintă informații privind principiile investiționale, tipuri de acțiuni, tipuri de oferte adresate acționarilor, informații privind Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) precum și informații importante privind drepturile acționarilor. Acest ghid se doreşte a fi util micilor acţionari, prezentându-le drepturile pe care le-au câştigat prin cumpărarea de acţiuni pe piața bursieră, precum și anumite aspecte care sunt de natură a le asigura o protecție sporită.

Ghidul Investitorului este o publicație care conține informații utile cu privire la oportunitățile investiționale pe care le oferă piața de capital din România.  Ghidul face o radiografie, pe înțelesul tuturor, a celor mai importante elemente pe care ar trebui să le cunoască o persoană care vrea să investească pe piața de capital din România.

Ghidul Investitorului oferă informații complete cu privire la pașii pe care un investitor ar trebui să-i urmeze și mecanismele pe care ar trebui să le cunoască, astfel încât riscurile asociate unui plasament să fie minime.