ELEMENTE-CHEIE ALE PACHETULUI LEGISLATIV MIFID II / MIFIR
Pe lângă piețele reglementate și sistemele multilaterale de tranzacționare, cuprinse în domeniul de aplicare al MiFID I, Directiva revizuită introduce un nou tip de loc de tranzacționare: sistemul organizat de tranzacționare (OTF). OTF constituie platforme organizate care nu sunt reglementate în prezent, dar a căror importanță este în creștere. MiFID II permite în continuare existența diferitelor modele de business, dar promovează aceleași reguli de transparență și de tratament al conflictelor de interese pentru toate locurile de tranzacționare la nivelul întregii Uniuni Europene. În vederea facilitării accesului la piețele de capital pentru întreprinderile mici și mijlocii, directiva stabilește reguli pentru crearea unui segment de piaţă destinat acestora, prin intermediul căruia IMM-urile vor putea accesa mai uşor resursele pieţei de capital.
MiFID II introducecerințe noi pentru activitățile de tranzacționare algoritmice și de high frequency, prin care a fost mărită considerabil viteza de tranzacționare și au apărut noi riscuri sistemice. Noile măsuri se referă la obligația impusă tuturor traderilor algoritmici de a fi reglementați, la introducerea de prevederi care îi împiedică să își mărească volatilitatea prin migrarea de la o piață la alta.
Prin introducerea unui nou loc de tranzacţionare (OTF) şi a unor cerințe de reglementare pentru acesta, MiFID II îmbunătățește cerințele de transparență pentru activitățile de tranzacționare a piețelor de instrumente de capital, permițând identificarea aşa-numitelor lichidităţi ascunse ("dark pools" - volumele de tranzacționare sau lichiditatea care nu sunt disponibile pentru platformele publice). De asemenea, este impus un nou regim de transparență pentru tranzacționare în cazul piețelor de titluri, altele decât titlurile de credit (obligațiuni, produse structurate și derivate). În plus, datorită noilor cerințe de păstrare a datelor într-o bază unică, investitorii își vor putea forma o imagine de ansamblu asupra tuturor activităților de tranzacționare pe teritoriul Uniunii Europene și vor putea face alegeri fiind bine informați.
Directiva consolidează rolul și puterile autorităților de supraveghere. În coordonare cu ESMA și în situații bine definite, autoritățile de supraveghere vor fi abilitate să interzică anumite produse, servicii sau practici în cazul în care protecția investitorilor, stabilitatea financiară sau funcționarea ordonată a piețelor ar fi amenințate. Supravegherea piețelor derivate pe mărfuri va fi îmbunătățită. Este introdusă obligația de raportare a unei poziții pe categorie de trader. Astfel, reglementatorii și participanții la piață vor avea posibilitatea să evalueze mai bine rolul speculativ.
Având la bază setul de reguli bine definite promovate de MiFID I, noua directivă stabilește cerințe mai stricte pentru administrarea portofoliului, consultanța de investiții și oferta de produse financiare complexe, ca de exemplu produsele structurate. Pentru a preveni un eventual conflict de interese, consultanților independenți și administratorilor de portofolii le va fi interzis să efectueze sau să primească plăți sau alte câștiguri bănești către sau de la terți. Sunt introduse reguli de guvernanță corporativă și reguli privind responsabilitatea managerilor pentru toate firmele de investiții.
În privința modalităţii de transpunere a prevederilor directivei MIFID II la nivelul statelor membre, este impus un termen de doi ani de la momentul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (12.06.2014). În ceea ce privește regulamentul de punere în aplicare a MIFID II, MIFIR, acesta nu necesită transpunere în legislația statelor membre, ci se aplică direct, realizându-se astfel o armonizare completă la nivel european. Implementarea MIFID II va impune o serie de modificări legislative la nivel de legislaţie primară. Astfel, urmează a fi revizuite prevederile din Legea nr. 297/2004 destinate intermediarilor, piețelor reglementate și operatorilor de piaţă. |
LEGISLAȚIE NAȚIONALĂ
Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare AICI
LEGISLAȚIE UE
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/1299 AL COMISIEI din 24 martie 2022 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează conținutul mecanismelor de control al administrării pozițiilor de către locurile de tranzacționare
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1300 AL COMISIEI din 24 martie 2022 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1093 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul rapoartelor privind pozițiile utilizat de către firmele de investiții și operatorii de piață
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/1302 AL COMISIEI din 20 aprilie 2022 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru aplicarea de limite ale pozițiilor în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri și la procedurile de solicitare de derogări de la limitele pozițiilor
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1220 al Comisiei din 14 iulie 2022 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește formatul în care sucursalele societăților din țări terțe și autoritățile competente trebuie să raporteze informațiile prevăzute la articolul 41 alineatele (3) și (4) din respectiva directivă
Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (MiFID II)
Directiva (UE) 2016/1034 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare
Rectificare la Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE
Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (MiFIR)
Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare
Directiva delegată (UE) 2017/593 a Comisiei din 7 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare
Directiva (UE) 2016/1034 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare,
Regulamentul (UE) 2016/1033 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iunie 2016 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 privind piețele instrumentelor financiare, a Regulamentului (UE) nr. 596/2014 privind abuzul de piață și a Regulamentului (UE) nr. 909/2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare.
REGULAMENTE DELEGATE DE PUNERE ÎN APLICARE
Regulamentul delegat (UE) 2022/930 al Comisiei din 10 martie 2022 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului prin specificarea taxelor aplicabile supravegherii de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a furnizorilor de servicii de raportare a datelor
Regulamentul delegat (UE) 2022/466 al Comisiei din 17 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului prin specificarea criteriilor de derogare de la principiul conform căruia mecanismele de publicare aprobate și mecanismele de raportare aprobate sunt supravegheate de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe
Regulamentul delegat (UE) 2022/803 al Comisiei din 16 februarie 2022 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului prin specificarea normelor procedurale pentru exercitarea competenței de a impune amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe cu privire la furnizorii de servicii de raportare a datelor
REGULAMENTUL DE PUNERE IN APLICARE (UE) 2016/ 824 al Comisiei din 25 mai 2016 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind conținutul și formatul descrierii funcționării sistemelor multilaterale de tranzacționare și a sistemelor organizate de tranzacționare și privind notificarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2016/2020 AL COMISIEI din 26 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la criteriile prin care să se stabilească dacă instrumentele financiare derivate care fac obiectul obligației de compensare ar trebui să facă obiectul obligației de tranzacționare a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L313/2 din data de 19.11.2016. Regulamentul intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 3 ianuarie 2017.
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2016/2021 AL COMISIEI din 2 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la accesul la valorile de referință a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 313/6 din data de 19.11.2016. Regulamentul intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 3 ianuarie 2019.
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2016/2022 AL COMISIEI din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind informațiile pentru înregistrarea societăților din țări terțe și formatul informațiilor care trebuie furnizate clienților a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L313/11 din data de 19.11.2016. Regulamentul intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 3 ianuarie 2017.
Regulamentul delegat (UE) 2018/63 al Comisiei din 26 septembrie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/571 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la autorizarea, cerințele organizatorice și publicarea tranzacțiilor pentru furnizorii de servicii de raportare a datelor, publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L 12/17.01.2018.
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2382 al Comisiei din 14 decembrie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, modelele și procedurile standard pentru transmiterea informațiilor în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului; Rectificare la Regulamentul 2017/ 2382
Regulamentul delegat (UE) 2017/2294 al Comisiei din 28 august 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/565 în ceea ce privește precizarea definiției operatorilor independenți în sensul Directivei 2014/65/UE;
Regulamentul delegat (UE) 2017/2417 al Comisiei din 17 noiembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la obligația de tranzacționare pentru anumite instrumente financiare derivate.
Regulamentul delegat UE 2017/2188 al Comisiei din 11 august 2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește derogarea privind cerințele de fonduri proprii pentru anumite obligațiuni garantate
Regulamentul delegat UE 2017/2154 al Comisiei din 22 septembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru acordurile de compensare indirectă - la secțiunea Legislație – Legislație sectorială – Piață de capital – MiFID II/MiFIR;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1944 al Comisiei din 13 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, modelele și procedurile standard pentru procesul de consultare între autoritățile competente relevante în legătură cu notificarea unui proiect de achiziție a unei participații calificate într-o firmă de investiții în conformitate cu Directivele 2004/39/CE și 2014/65/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului;
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1945 al Comisiei din 19 iunie 2017 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare referitoare la notificările efectuate în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului de către și către firmele de investiții solicitante și firmele de investiții autorizate;
Regulamentul delegat (UE) 2017/1943 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind informațiile și cerințele de autorizare a firmelor de investiții;
Regulamentul delegat (UE) 2017/1946 al Comisiei din 11 iulie 2017 de completare a Directivelor 2004/39/CE și 2014/65/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru stabilirea unei liste exhaustive a informațiilor care trebuie incluse de către potențialii achizitori în notificarea unui proiect de achiziție a unei participații calificate într-o firmă de investiții.
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1110 al Comisiei din 22 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, modelele și procedurile standard referitoare la autorizarea furnizorilor de servicii de raportare a datelor și la notificările conexe în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1111 al Comisiei din 22 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare referitoare la procedurile și formularele pentru transmiterea informațiilor privind sancțiunile și măsurile prevăzute de Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1093 al Comisiei din 20 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare în ceea ce privește formatul rapoartelor privind pozițiile utilizat de către firmele de investiții și operatorii de piață
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/988 al Comisiei din 6 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formatele, modelele și procedurile standard referitoare la mecanismele de cooperare în ceea ce privește locurile de tranzacționare ale căror activități au o importanță semnificativă într-un stat membru gazdă
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1005 al Comisiei din 15 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formatul și termenele pentru comunicările și publicările referitoare la suspendarea și retragerea instrumentelor financiare de la tranzacționare în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare
Regulamentul delegat (UE) 2017/1018 al Comisiei din 29 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la informațiile care trebuie notificate de către firmele de investiții, operatorii de piață și instituțiile de credit
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/980 al Comisiei din 7 iunie 2017 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare privind formularele, modelele și procedurile standard pentru cooperarea în ceea ce privește activitățile de supraveghere, verificările la fața locului, investigațiile și schimbul de informații între autoritățile competente efectuate în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/981 al Comisiei din 7 iunie 2017 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare privind formulare, modele și proceduri standard pentru consultarea altor autorități competente înainte de acordarea unei autorizații în conformitate cu Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/953 al Comisiei din 6 iunie 2017 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare referitoare la formatul și la calendarul rapoartelor privind pozițiile transmise de către firmele de investiții și operatorii de piață care exploatează locuri de tranzacționare în temeiul Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare
Regulamentul delegat (UE) 2017/565 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate
Regulamentul delegat (UE) 2017/566 al Comisiei din 18 mai 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru raportul ordinelor neexecutate față de tranzacții cu scopul de a preveni condițiile de tranzacționare de natură să perturbe stabilitatea pieței
Regulamentul delegat (UE) 2017/567 al Comisiei din 18 mai 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește definițiile, transparența, comprimarea portofoliilor și măsurile de supraveghere privind intervenția asupra produselor și pozițiile .
Regulamentul delegat (UE) 2017/568 al Comisiei din 24 mai 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind admiterea instrumentelor financiare la tranzacționare pe piețele reglementate
Regulamentul delegat (UE) 2017/569 al Comisiei din 24 mai 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la suspendarea și retragerea de la tranzacționare a instrumentelor financiare
Regulamentul delegat (UE) 2017/570 al Comisiei din 26 mai 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru determinarea condițiilor în care o piață este semnificativă din punctul de vedere al lichidității în vederea notificării unei întreruperi temporare a tranzacționării
Regulamentul delegat (UE) 2017/571 al Comisiei din 2 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la autorizarea, cerințele organizatorice și publicarea tranzacțiilor pentru furnizorii de servicii de raportare a datelor
Regulamentul delegat (UE) 2017/572 al Comisiei din 2 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la specificarea furnizării de date pretranzacționare și posttranzacționare și a nivelului de dezagregare a datelor
Regulamentul delegat (UE) 2017/573 al Comisiei din 6 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la cerințele de asigurare a unor servicii de colocare și a unor structuri de taxare echitabile și nediscriminatorii
Regulamentul delegat (UE) 2017/574 al Comisiei din 7 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru nivelul de precizie al ceasurilor profesionale
Regulamentul delegat (UE) 2017/575 al Comisiei din 8 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare, în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la datele publicate de către locurile de executare despre calitatea executării tranzacțiilor
Regulamentul delegat (UE) 2017/576 al Comisiei din 8 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru publicarea anuală de către firmele de investiții a informațiilor referitoare la identitatea locurilor de executare și la calitatea executării
Regulamentul delegat (UE) 2017/577 al Comisiei din 13 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la mecanismul de plafonare a volumului și la furnizarea de informații în scopul transparenței și al altor calcule
Regulamentul delegat (UE) 2017/578 al Comisiei din 13 iunie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare în care se precizează cerințele aplicabile acordurilor și mecanismelor de formare a pieței
Regulamentul delegat (UE) 2017/579 al Comisiei din 13 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la efectul direct, substanțial și previzibil al contractelor derivate în cadrul Uniunii și la prevenirea eludării normelor și a obligațiilor
Regulamentul delegat (UE) 2017/580 al Comisiei din 24 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru păstrarea datelor pertinente privind ordinele referitoare la instrumente financiare
Regulamentul delegat (UE) 2017/581 al Comisiei din 24 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind standardele tehnice de reglementare referitoare la accesul la compensare în ceea ce privește locurile de tranzacționare și contrapărțile centrale
Regulamentul delegat (UE) 2017/582 al Comisiei din 29 iunie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care prevăd obligația de compensare a instrumentelor financiare derivate tranzacționate pe piețele reglementate și termenele pentru acceptarea compensării
Regulamentul delegat (UE) 2017/583 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare cu privire la standarde tehnice de reglementare privind cerințele în materie de transparență pentru locurile de tranzacționare și firmele de investiții, în ceea ce privește obligațiunile, produsele financiare structurate, certificatele de emisii și instrumentele financiare derivate
Regulamentul delegat (UE) 2017/584 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare în care sunt precizate cerințele organizatorice pentru locurile de tranzacționare
Regulamentul delegat (UE) 2017/585 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru standardele în materie de date și formatele aplicabile datelor de referință privind instrumentele financiare și pentru măsurile tehnice necesare în legătură cu modalitățile care trebuie stabilite de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe și de autoritățile competente
Regulamentul delegat (UE) 2017/586 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la schimbul de informații dintre autoritățile competente atunci când acestea cooperează în cadrul activităților de supraveghere, al verificărilor la fața locului și al investigațiilor
Regulamentul delegat (UE) 2017/587 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele instrumentelor financiare în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la cerințele în materie de transparență pentru locurile de tranzacționare și firmele de investiții în legătură cu acțiunile, certificatele de depozit, fondurile tranzacționate la bursă, certificatele și alte instrumente financiare similare și la obligația de tranzacționare a anumitor acțiuni într-un loc de tranzacționare sau printr-un operator independent
Regulamentul delegat (UE) 2017/588 al Comisiei din 14 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind regimul pasurilor de cotare pentru acțiuni, certificate de depozit și fonduri tranzacționate la bursă
Regulamentul delegat (UE) 2017/589 al Comisiei din 19 iulie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cerințele organizatorice aplicabile firmelor de investiții care efectuează tranzacții algoritmice
Regulamentul delegat (UE) 2017/590 al Comisiei din 28 iulie 2016 de completare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru raportarea tranzacțiilor către autoritățile competente
Regulamentul delegat (UE) 2017/591 al Comisiei din 1 decembrie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului cu privire la standardele tehnice de reglementare pentru aplicarea de limite ale pozițiilor în cazul instrumentelor financiare derivate pe mărfuri
Regulamentul delegat (UE) 2017/592 al Comisiei din 1 decembrie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la criteriile pe baza cărora se stabilește când o activitate trebuie considerată ca fiind auxiliară în raport cu activitatea principală
Directiva delegată (UE) 2017/593 a Comisiei din 7 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește protejarea instrumentelor financiare și a fondurilor care aparțin clienților, obligațiile de guvernanță a produsului și normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare
GHIDURI ESMA
GHID ESMA privind practicile de vânzare încrucișată
GHID ESMA Ghid privind titluri de creanță și depozite structurate complexe. Ghidul urmează să fie aplicat de A.S.F. începând cu data de la care vor deveni aplicabile prevederile naționale care vor transpune prevederile MiFID II.
GHID ESMA cu privire la evaluarea cunoștințelor și a competențelor. Ghidul urmează să fie aplicat de A.S.F. începând cu data de la care vor deveni aplicabile prevederile naționale care vor transpune prevederile MiFID II.
GHID ESMA privind organul de conducere al operatorilor de piață și al furnizorilor de servicii de raportare de date
GHID ESMA privind cerințele de guvernanță a produselor MiFID II
GHID ESMA privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții cheie
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
LEGĂTURI UTILE
http://ec.europa.eu/internal_market/securities/isd/index_en.htm
http://www.esma.europa.eu/page/Markets-Financial-Instruments-Directive-MiFID-II
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.