Declaratie de presa privind actualizarea limitelor minime de capital social al asiguratorilor

Memoriul adresat Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de catre cele 8 societati de asigurare -  desi nu putem sa nu tinem seama ca initial erau 10, dar doua au renuntat - prin care se solicita revizuirea limitelor minime de capital pe care asiguratorii trebuie sa le atinga in 3 etape, pana la 30 iunie 2006, nu reprezintă punctul de vedere al asociatiei profesionale a asiguratorilor.

In legatura cu acest memoriu, dovedind inca o dată o mare deschidere fata de reprezentantii mass-media, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, domnul Nicolae Eugen Crisan, face urmatoarele precizari:
"Proiectul de norme a fost elaborat cu consultarea reprezentantilor asociatiei profesionale a asiguratorilor. Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a considerat ca este mult mai transparent sa facem publice etapele de majorare a capitalului social minim decat să il majoram din 6 in 6 luni.

Urmare primirii memoriului la care fac referire, am avut noi consultari atat cu semnatarii acestuia, cat si cu reprezentantii asociatiei profesionale UNSAR, iar punctele de vedere ale acestora sunt diferite. Am avut, de asemenea, consultari cu reprezentantii celor două Comisii pentru buget, finante si banci din cadrul Senatului si respectiv, Camera Deputatilor.

In urma tuturor acestor consultari si analize, s-au desprins cateva concluzii obiective, care ma determina sa propun Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor amendarea normelor privind actualizarea limitelor minime de capital, in urmatorul sens:

  • limitele minime de capital vor fi echivalentul in lei, la cursul din data efectuarii varsamintului, a:
  Termen de actualizare a capitalului social
Pana la 30 iunie 2005 Pana la 31 decembrie 2005 Pana la 30 iunie 2006
a) Asigurări generale, exclusiv asigurari obligatorii 0,8 milioane euro 1,3 milioane euro 2 milioane euro
b) Asigurari generale 1,3 milioane euro 2 milioane euro 3 milioane euro
c) Asigurari de viata 1,2 milioane euro 2 milioane euro 3 milioane euro
d) Suma valorilor de la a) si c) sau b) si c), după caz      
  • posibilitatea varsarii până la 31 decembrie 2005 inclusiv a transei necesare atingerii nivelului minim prevazut la 30 iunie 2005.

Alte perioade de timp de adaptare la prevederile legislatiei cum au fost sugerate prin acel memoriu (de 3-5 ani) nu mai pot fi negociate, aceasta insemnand renegocierea de catre autoritatile romane a capitolului 3 - Libera circulatie a serviciilor, inchis provizoriu in septembrie 2004.

De asemenea, nu se pot aplica alte modele de solvabilitate decat cele existente în directivele in vigoare. In principiu suntem de acord cu necesitatea corelarii riscului cu capitalul conform modelului Solvency II, care este insa inca subiect de dezbatere in Uniunea Europeana, dar trebuie avut in vedere faptul ca acest model urmează Directivelor 12, 13 si 18 si nicidecum nu precede.

Este posibil ca modelul aplicat de BNR sa fie unul modern si eficient, dar societatile de asigurare nu au parcurs inca procesul de adecvare a capitalului institutiilor de credit. Ca sa fim si mai concreti, este nevoie intai de consolidarea financiara a societatilor de asigurare, respectiv de majorarea capitalului, si după aceasta etapa se poate aplica cu succes modelul Solvency II, poate unul chiar mai bun decat cel dezbatut la momentul actual.

Suntem de acord ca societatile de asigurare care nu isi mai pot continua activitatea de subscriere de noi riscuri, urmare a nemajorarii capitalului social conform legii, sa fie raspunzătoare pentru politele de asigurare incheiate in conditiile legislatiei in vigoare de pana la data actualizarii limitelor minime de capital.

In ceea ce priveste intepretarea unor notiuni din directive, respectiv a notiunii de "local", apreciem ca o polita de asigurare vanduta de o societate de asigurare inregistrata in Romania nu poate avea valabilitate numai pe teritoriul tarii noastre, ci ea trebuie sa fie valabila in întreg spatiul Uniunii Europene, tocmai acesta fiind sensul integrarii incepand cu 1 ianuarie 2007."

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.