Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează programul de reorganizare și modernizare

București, 24 decembrie 2020 – În contextul tendinței globale de creștere a digitalizării și a progreselor rapide care au loc la nivelul piețelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat un program de evaluare și îmbunătățire a activității și de aliniere la cele mai bune practici, pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor principale.

Programul vizează aspecte precum îmbunătățirea infrastructurii IT în vederea diminuării riscurilor, îmbunătățirea administrării resurselor umane, precum și alte propuneri cu caracter general privind eficientizarea funcționării. Totodată, Autoritatea de Supraveghere Financiară vizează integrarea tuturor activităților la nivel de sectoare prin explorarea opțiunilor de unificare sau centralizare a unor activități de bază din cadrul sectoarelor sau o integrare a acestora pe verticală.

La nivelul celor trei sectoare de supraveghere financiară se va implementa un management unitar care va permite eliminarea unor procese birocratice și îmbunătățirea comunicării atât între structurile specializate din sectoare, cât și la nivel intersectorial, în special între structurile cu atribuții de reglementare, autorizare și cele cu atribuții de supraveghere și control.

În acest sens, Consiliul A.S.F. a demarat procesul de efectuare a unor modificări în structura organizatorică care vizează schimbarea denumirii unor structuri, desființarea unor direcții, transformarea unor posturi și/sau transferarea acestora. În același timp, Autoritatea urmărește creșterea calității formării profesionale a personalului A.S.F., precum și realizarea unor parteneriate academice pentru atragerea absolvenților cu rezultate foarte bune în stagii de internship plătite și apoi internalizarea lor în funcție de rezultatele activității. În urma derulării programului de reorganizare și modernizare a structurii sale, Autoritatea de Supraveghere Financiară dorește să obțină o structură mai flexibilă, mai suplă, mai eficientă.

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.


24/12/2020
GDPR

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro, te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. In orice moment poti modifica setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.