Conferință ISF 2020 - Educația financiară în epoca digitalizării

București, 23 noiembrie 2020 - Institutul de Studii Financiare (ISF) va organiza, marți 24 noiembrie 2020, începând cu ora 12.00, Conferința Internațională ISF2020 "Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm".

Tema conferinței va fi centrată în jurul unui subiect de mare actualitate: cum vor influența pandemia COVID-19 și comunicarea online educația financiară și noile generații de consumatori, în contextul în care întregul tablou al sistemelor și mecanismelor de învățare se află într-o continuă schimbare.

Educația financiară a devenit o prioritate politică pe termen lung în multe țări și economii și este recunoscută ca o completare importantă a conduitei pieței, reglementării prudențiale și incluziunii financiare. Recomandările OECD privind educația financiară, adoptate recent, fac referire la implementarea unui plan unitar de măsuri și instrumente naționale privind modul în care educația financiară și formarea profesională pot sprijini reziliența financiară a consumatorilor”, a declarat domnul Valentin Ionescu - Preşedintele ISF.

La rândul său, Directorul executiv al ISF, domnul Marian Siminică, a spus că în următoarea perioadă, activitatea Institutului se va concentra pe demersuri de educație financiară și cercetare științifică de interes pentru piețele financiare. „Ne propunem să devenim, prin statutul de membru  afiliat al OECD – INFE, pivot central al campaniilor de educație financiară, oferind suport în promovarea unui mesaj unitar de creștere a gradului de educație financiară în rândul tinerelor generații sau prin formarea unor persoane de influență – consilieri fiscali, evaluatori independenți etc. Un alt demers al ISF îl reprezintă menținerea la standarde înalte a procesului de evaluare şi certificare în domeniul serviciilor financiare nebancare, având în vedere că doar printr-un proces uniform se poate atinge acea profesionalizare a celor care acționează în piețele financiare”, a precizat domnul Siminică.

Conferința, organizată de Institutul de Studii Financiare, se va bucura de o participare la cel mai înalt nivel. Vor conferenția în cadrul evenimentului:

Prof.univ.dr. Nicu MARCU, Preşedinte Autoritatea de Supraveghere Financiară;

Prof. univ.dr. Daniel ARMEANU, Vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară;

Timothy SHAKESBY, Coordonator Direcţia Conduită-Supraveghere EIOPA;

Flore-Anne MESSY, Secretar de Stat al OECD/INFE şi Coordonator al Diviziei de Asigurări, Pensii Private şi Pieţe Financiare, OECD;

Verena ROSS, Director executiv ESMA;

Valentin IONESCU, Preşedinte ISF.

Mai multe detalii despre Conferința Internațională ISF2020 "Noile generații de consumatori de servicii financiare – cum îi formăm, cum îi educăm" pot fi găsite aici.


23/11/2020
GDPR

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro, te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. In orice moment poti modifica setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.