Soluții favorabile pronunțate în luna mai 2026

București, 16 iunie 2025 - În luna mai 2026, instanțele de judecată au dispus soluții favorabile ASF în următoarele dosare relevante:

 

Tribunalul București - Dosarul nr. 39977/299/ 2023

Prin Decizia civilă nr. 1393/12.05.2026, instanța a pronunțat o hotărâre favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu apelanta-contestatoare ICESA S.A. 

Soluția pe scurt:

„Admite excepţia perimării. Constată perimată cererea de apel.

Cu drept de a formula cerere de recurs în termen de 5 zile de la data pronunţării.

 [...]”.

Obiect: apelul formulat de contestatoarea - apelantă împotriva Sentinței nr. 4025/27.05.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București, prin care a fost dispusă următoarea soluție pe scurt:

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă, respinge cererea îndreptată împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă Respinge, ca neîntemeiată, cererea.”

Mențiune: în fond, dosarul a avut ca obiect contestația la executare formulată cu privire la executarea silită declanșată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Decizia A.S.F. nr. 804/10.08.2023, prin care ICESA S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 72.800 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=29900000001030607&id_inst=3

 

Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 4217/2/2024

Prin Decizia civilă nr. 2247 din data de 13.05.2026, instanța a pronunțat o hotărâre favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu recurenta-reclamantă META MANAGEMENT TEAM S.R.L.

Soluția pe scurt:

„Admite excepţia insuficientei timbrări a recursului, invocată din oficiu. Anulează recursul formulat de recurenta-reclamantă Meta Management Team S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 542 din 28 martie 2025 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat. Definitivă. [...]”.

Obiect:  recursul formulat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 542/28.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de anulare a Deciziei A.S.F. nr. 591/20.06.2024.

Mențiune: în fond, prin acțiunea formulată, Meta Management Team S.R.L. a cerut anularea Deciziei A.S.F. nr. 591/20.06.2024 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 35.500 lei a societății, în calitate de președinte al Consiliului de administrație al Societății Meta Estate Trust S.A.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000437002

 

Tribunalul București – Dosarul nr. 24823/3/2024*

Prin Sentința civilă nr. 5243/22.05.2026, instanța a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamanta Chiujdea Denis Brîndușa, în calitate de pensionar din funcția de magistrat.

Soluția pe scurt:

„Respinge excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară, excepţie invocată de pârâtă.

Respinge acţiunea. Cu recurs [...]”.

Obiect: prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței  următoarele:

(i) în principal, obligarea pârâtei C.N.P.P. la repartizarea aleatorie la un fond de pensii administrat privat, înscrierea ca participant în evidențele privind contribuțiile fondului de pensii, respectiv calcularea contribuției datorate de pârâtă la fondul de pensii;

(ii) în subsidiar, obligarea pârâtelor C.N.P.P. și A.S.F. la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul activului personal net la care ar fi fost îndreptățită, în cuantum cel puțin egal cu valoarea contribuțiilor ce trebuiau virate la fondul de pensii administrat privat în perioada 2008 - aprilie 2024, și repararea integrală a prejudiciului  creat prin obligarea pârâtelor la plata sumei actualizate cu indicele de inflație la care se aplică dobânda legală penalizatoare.

(iii) „pe cale de excepție, să se constate nelegalitatea prevederilor art. 5 lit. a) teza a II-a și art. 6 alin. (1)  din Norma C.S.S.P.P. nr. 18/2007 privind aderarea inițială și evidența participanților la fondurile de pensii administrate privat, republicată [...] care completează/modifică nepermis dispozițiile legale privind condițiile de eligibilitate, cuprinse în art. 30 din Legea nr. 411/2004 [...], cu consecința lipsirii de efecte a acestora în cauza dedusă judecății”. Prin aceeași cerere, reclamanta a solicitat instanței anularea textelor normative menționate ,,în situația în care nu poate fi primită nelegalitatea invocată pe cale de excepție/apărare”.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000001173720&id_inst=3

 

Curtea de Apel București – Dosarul nr. 3793/2/2019*

Prin Sentința civilă nr. 932/27.05.2026, instanța a pronunțat o soluție favorabilă A.S.F., în contradictoriu cu reclamantul Chiș Grigore.

Soluția pe scurt:

„Califică excepția inadmisibilității capătului doi de cerere, ca fiind o apărare de fond.

Respinge cererea ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 de zile de la comunicare. [...]”.

Obiect: cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin care a solicitat instanței anularea Deciziei A.S.F. nr. 234/15.02.2018, prin care a fost respinsă solicitarea de modificare a autorizației de funcționare a SSIF BRK FINANCIAL GROUP S.A., ca urmare a modificării componenței conducerii acestei societăți, prin numirea domnului Chiș Grigore.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000419351&id_inst=2

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară