București, 7 iulie 2025 - Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna iunie a anului 2025, mai multe decizii de sancționare, precum și o serie de măsuri aplicabile unor entități/persoane care activează în piața financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.
PIAȚA ASIGURĂRILOR
Groupama Asigurari S.A. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 de lei, ca urmare a încălcării următoarelor prevederi:
Wilson Insurance Broker S.R.L. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (13) din Norma ASF nr. 22/2021 privind distribuția de asigurări.
PIAȚA DE CAPITAL
S.S.I.F. Swiss Capital S.A.
În urma controlului periodic s-au dispus următoarele:
1. Aplicarea următoarelor sancțiuni/măsuri S.S.I.F. Swiss Capital S.A.:
a) sancționarea cu amendă în cuantum de 65.400 de lei
b) instituirea unui plan de măsuri.
2. Sancționarea dlui. Bogdan Juravle cu amendă în cuantum de 20.400 de lei, în calitate de Director General.
3. Sancționarea dlui. Olimpiu Blăjuț cu amendă în cuantum de 33.695 de lei, în calitate de Director General Adjunct, ofițer de conformitate SB/FT, precum și conducător direct responsabil SB/FT.
4. Sancționarea dlui. Robert Pană cu amendă în cuantum de 18.900 de lei, în calitate de Ofițer Conformitate (RCCO).
5. Sancționarea dlui. Nicolae Moroianu cu avertisment, în calitate de Președinte CA.
6. Sancționarea dlui. Mircea Ștefan Solovastru cu avertisment, în calitate de Membru CA.
7. Sancționarea dlui. Ștefan Dragoș Gioga cu avertisment, în calitate de Membru CA.
8. Sancționarea dlui. Vlad Zaharia cu avertisment, în calitate de persoană care prestează servicii și activități de investiții.
Principalele situații identificate cu ocazia controlului au vizat aspecte organizatorice legate de depunerea documentației de autorizare a membrilor CA, aspecte operaționale legate de derularea unei oferte publice, aspecte procedurale și operaționale privind aplicarea adecvată a măsurilor de cunoaștere a clienților.
GOLDRING S.A.
Măsuri dispunse:
Motivul sancționării: identificarea unei erori operaționale ca urmare a efectuării unei vânzări de titluri de stat de pe contul unui client de către un alt client care a avut asociat, în mod eronat, două conturi de euro, dovedindu-se astfel că S.S.I.F. nu a dispus de proceduri interne adecvate, faptă care a condus la concluzia că S.S.I.F. nu a acționat într-un mod profesionist, care să corespundă cel mai bine intereselor clientului, nefiind astfel respectate prevederile art. 50 teza I, coroborate cu prevederile art. 81 alin. (1) teza I din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare.
PENSII PRIVATE
Allianz-Țiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.
*********
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.