ASF atenționează investitorii/potențiali investitori cu privire la faptul că, în cazul firmelor de investiții care oferă comisioane zero pentru prestarea unor servicii de investiții, este necesară analizarea cu maximă atenție a ofertelor și a tuturor documentelor relevante, inclusiv a anexelor și termenilor și condițiilor aplicabile, astfel încât tarifele și comisioanele percepute să corespundă celor prezentate în campania publicitară, atât în documentele semnate sau ce urmează a fi semnate, cât și în cele care însoțesc sau completează contractul.
Totodată, atragem atenția asupra faptului că, în cazul unor firme de investiții care oferă în principal instrumente financiare riscante, clienții pot fi atrași prin intermediul unor campanii de marketing să deschidă conturi cu comisioane zero, fiindu-le prezentate instrumente financiare cu risc scăzut (de tipul acțiunilor, ETF, etc.), iar ulterior deschiderii contului, investitorii pot fi redirecționați către instrumente complexe cu risc ridicat, de tip CFD, din oferta respectivelor firme de investiții, care implică riscuri crescute de pierdere a investiției.
Astfel, înainte de a lua decizia de a investi în instrumente financiare riscante, complexe și cu un grad ridicat de volatilitate, precum CFD-urile, asigurați-vă că înțelegeți pe deplin mecanismul de funcționare al acestora, fiind esențial ca decizia de a investi în astfel de instrumente să fie luată pe baza unor cunoștințe solide, a unei înțelegeri clare, precum și a asumării riscurilor implicate de aceste instrumente financiare.
Totodată, atragem atenția că Legea nr. 126/2018 instituie interdicții/restricții referitoare la marketingul, distribuția și vânzarea către investitorii de retail a unor instrumente financiare derivate de tipul opțiunilor binare și a CFD-urilor, acestea fiind instrumente financiare complexe, cu risc ridicat de a pierde rapid bani.
www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.