Soluții favorabile ASF pronunțate în luna noiembrie 2024

 

București, 9 decembrie 2024 - În luna noiembrie a anului 2024, instanțele de judecată au pronunțat soluții favorabile ASF în următoarele dosare relevante:

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 2134/1/2024

Prin Încheierea finală (dezînvestire) din data de 5.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu SAR Euroins România Asigurare-Reasigurare.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea formulată de petenta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 8813/3/2023/a2 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ.

Definitivă.”

Obiect: cererea formulată de Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de strămutare a dosarului nr. 8813/3/2023/a2 (cererea de apel formulată împotriva Hotărârii judecătorești nr. 2920 din 9 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 8813/3/2023, prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Euroins S.A.).

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000352555

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 2061/2/2022

Prin Hotărârea nr. 1790/ 5.11.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamanta Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea de suspendare a judecății. Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Obiect: acțiunea în anulare, astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., prin care aceasta a solicitat, printre altele, în principal, anularea, în tot, a Deciziei ASF nr. 309/15.03.2022, prin care societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2.398.700 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000406500&id_inst=2

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 1679/2/2023

Prin Hotărârea nr. 5061/7.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurentul-reclamant Roșca Radu Claudiu, în calitate de membru al Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A., la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței nr. 1799 din 29 noiembrie 2023 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentința recurată şi, în rejudecare: Respinge acţiunea reclamantului, ca nefondată. Respinge recursul principal şi recursul incident declarate de reclamantul Radu Claudiu Roşca împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

 Definitivă.”

Obiect: cererile de recurs formulate de recurentul-reclamant Roșca Radu Claudiu, pe de o parte, și de ASF, pe de altă parte, împotriva Sentinței civile nr. 1799/29.11.2023, pronunțate de Curtea de Apel București, prin care prima instanță a dispus admiterea, în parte, a contestației formulate de reclamant, cu consecința anulării, în parte, a Deciziei ASF nr. 104/3.02.2023, în ceea ce privește cea de a doua faptă contravențională, cu consecința exonerării de la aplicarea măsurii administrative a „atenționării”.

Mențiuni: prin Decizia ASF nr. 104/3.02.2023 a fost dispusă sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 1.800 lei a dlui. Roșca Radu Claudiu, în calitate de membru al Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000419557

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 732/2/2021

Prin Hotărârea nr. 5121/8.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție parțial favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Radu Anina, în calitate de membru al Consiliului de administrație al SIF Oltenia S.A. (în prezent, Infinity Capital Investments S.A.), la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Radu Anina împotriva Sentinței nr.402 din 04 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Definitivă.”

 Obiect: recursurile formulate de recurenta-reclamantă Radu Anina și de ASF împotriva Sentinței civile nr. 402/4.03.2022, prin care Curtea de Apel București a dispus „(...) admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată formulată de către recurenta-reclamantă Radu Anina, anularea, în parte, a Deciziei A.S.F. nr. 1299/03.11.2020, reducerea cuantumului amenzii de la 130.000 lei la 20.000 lei și suspendarea executării Deciziei nr.1299/03.11.2020 până la soluționarea definitivă a cererii de anulare. Respinge, în rest, cererea.”

Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă, prin care aceasta a solicitat instanței, în principal, printre altele, anularea Deciziei ASF nr. 1299/03.11.2020, prin care recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 130.000 lei, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al SIF Oltenia S.A. (la data sancționării).

În concret, prin soluția pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a validat sentința pronunțată de prima instanță și, implicit, a menținut, ca temeinică și legală, Decizia ASF nr. 1299/3.11.2020, reducând doar cuantumul amenzii aplicate de la suma de 130.000 lei la 20.000 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000392062

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 1009/2/2021

Prin Hotărârea nr. 5122/8.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție parțial favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurentul-reclamant Pascale Cristian, în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al City Insurance S.A., la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Pascale Cristian împotriva Sentinţei civile nr.1352 din 29 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea. Anulează, în parte, Decizia nr. 88/25.01.2021 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Dispune reducerea cuantumului amenzii stabilită prin Decizia nr. 88/25.01.2021 la 50.000 lei. Definitivă.”

Obiect: recursul formulat de Cristian Pascale împotriva Sentinței civile nr. 1352/29.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 1009/2/2021, prin care prima instanță a respins acțiunea acestuia, ca neîntemeiată.

Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 88/25.01.2021, prin care dl. Cristian Pascale, în calitate de membru al Consiliului de supraveghere al City Insurance S.A., la data emiterii Deciziei, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 450.000 lei.

În concret, prin soluția pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut, ca temeinică și legală, Decizia ASF nr. 88/25.01.2021, reducând doar cuantumul amenzii aplicate de la suma de 450.000 lei la 50.000 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000392470

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 2533/2/2021

Prin Hotărârea nr. 5153/12.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți Constantin Ștefan și Electroargeș S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge recursul declarat de reclamanții Constantin Ştefan şi Electroargeş S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1999/2021 de la 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.”

Obiect: recursul formulat de recurenții-reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1999/22.12.2021, prin care Curtea de Apel București a pronunțat următoarea soluție pe scurt: „Admite cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 48 alin. 4 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă prin raportare la art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 24, art. 53 alin 2 din Constituţie. Respinge cererea, ca fiind neîntemeiată.”

Mențiune: în fond, dosarul a avut ca obiect, cererea de chemare în judecată prin care recurenții-reclamanți au solicitat instanței, printre altele, în principal, anularea, în tot, a Deciziei ASF nr. 957/05.08.2020, prin care ASF a dispus sancționarea cu amendă în cuantum de 60.000 lei a domnului Constantin Ștefan, în calitate de Președinte al C.A. al societății Electroargeș S.A. și revocarea măsurilor dispuse.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000394572

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 3273/2/2024

Prin Hotărârea nr. 1908/15.11.2024, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamantul Frățilă Constantin, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al societății Transilvania Investments Alliance S.A.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”

Obiect: acțiunea în anulare a Deciziei ASF nr. 390/18.04.2024, prin care reclamantul Constantin Frățilă a fost sancționat, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al societății Transilvania Investments Alliance S.A., cu amendă în cuantum de 51.400 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000435445&id_inst=2

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 680/2/2023

Prin Hotărârea nr. 5310/19.11.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Baranga Maria, în calitate de membru al Consiliului de administrație al societății Mettexin S.A. Mangalia, la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Baranga Maria împotriva Sentinței civile nr. 1076 din data de 28 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondat. Definitivă.”

Obiect: recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1076/28.06.2023, prin care Curtea de Apel București a pronunțat următoarea soluție pe scurt: „Respinge cererea de suspendare a judecății formulată de reclamantă în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Mențiuni: în fond, dosarul a avut ca obiect cererea de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamantă a solicitat instanței, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 1744/29.12.2022, prin care recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă în valoare de 33.200 lei, în calitate de membru al Consiliului de administrație al societății Mettexin S.A. Mangalia la data săvârșirii faptei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000417908

 

  1. Înalta Curte de Casație și Justiție - Dosarul nr. 5493/2/2020

Prin Hotărârea nr. 5335/19.11.2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o soluție parțial favorabilă ASF, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.

Soluția pe scurt:

„Admite recursul formulat de reclamanta Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. prin lichidator judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 495 din 15 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Anulează în parte Decizia nr.1137/28.09.2020 emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate reclamantei Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de la 1.500.000 lei la 1.000.000 lei. Menţine în rest sentinţa civilă recurată. Definitivă.”

Obiect: recursul formulat de SAR Euroins S.A. împotriva Sentinței civile nr. 495/15.03.2022, prin care Curtea de Apel București a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă privind anularea Deciziei ASF nr. 1137/28.09.2020, ca neîntemeiată.

Mențiune: în fond, dosarul a avut ca obiect, cererea de chemare în judecată prin care recurenta-reclamantă a solicitat instanței de judecată, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 1137/28.09.2020, prin care societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1.500.000 de lei, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În concret, prin soluția pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a validat sentința pronunțată de prima instanță și, implicit, a menținut, ca temeinică și legală, Decizia ASF nr. 1137/28.09.2020, reducând doar cuantumul amenzii aplicate de la suma de 1.500.000 lei la suma de 1.000.000 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=200000000387948

 

  1. Curtea de Apel București - Dosarul nr. 3336/2/2024

Prin Hotărârea nr. 1937/29.11.2024, instanța a pronunțat o soluție favorabilă ASF, în contradictoriu cu reclamantul Radu Roșca, în calitate de membru al Directoratului Transilvania Investments Alliance S.A., la data sancționării.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.”

Obiect: acțiunea prin care reclamantul Radu Roșca a solicitat instanței de judecată, printre altele, în principal, anularea Deciziei ASF nr. 388/18.04.2024 privind sancționarea acestuia cu amendă în cuantum de 130.200 lei.

Soluția instanței poate fi consultată la adresa:

https://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000435533&id_inst=2

 

 

*********

Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.

Politica Cookie

www.asfromania.ro utilizează fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe website-ul nostru. Inainte de a continua navigarea pe www.asfromania.ro , te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigarii pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.